7 cărți de călătorie altfel

Le-am numit cărți de călătorie altfel pentru că sunt, de fapt, romane, dar personajele lor călătoresc prin lume, iar destinațiile în care ajung sunt descrise într-un mod care te face să-ți dorești neapărat să ajungi să vezi și tu locurile respective. Cel puțin pe mine mă inspiră mai mult decât ghidurile de călătorie, cel puțin în alegerea destinației de călătorie. Dacă vrei mai multe detalii, dă click pe titlul fiecări cărți.

1. Inferno – Dan Brown 

res_141c2fe36ad682453256cd388eb12bf3_350x350c_p201Pașii (și aventurile) îl poartă pe Robert Langdon, personajul principal al romanului prin Florența, Veneția și Istanbul.

Odată ajuns în Veneția, nu putea să rateze Piața San Marco.

„Spre deosebire de majoritatea piețelor publice din Europa, San Marco nu avea formă pătrată, ci în L. Latura mai scurtă, numită piazzetta, făcea legătura între mare și bazilica San Marco. În capătul ei, în unghi de nouăzeci de grade, începea latura mai lungă, de la bazilică până la Muzeul Correr. În mod ciudat, în loc să fie dreptunghiulară, piața avea forma unui trapez neregulat, îngustându-se considerabil la unul dintre capete. datorită acestei iluzii, piața părea mult mai lungă decât era în realitate – efect accentuat de dalele al căror tipar urmărea modul în care erau dispuse în secolul al XV-lea tarabele negustorilor stradali.

Continuând să înainteze către colțul pieței, Langdon zări drept în față cadranul strălucitor al Turnului cu ceas de la San Marco – același ceas electronic prin care James Bond azvârlise un ticălos în filmul Moonraker.”

2192209803_faf5169118-min
Sursa foto: venicewiki.org

2. Biblia pierdută – Igor Bergler

res_636e60287b38645265044797fb6d881e_350x350c_jp0eProfesorul Charles Baker călătorește prin Europa în încercarea de a elucida un mister și de a găsi Biblia lui Gutenberg. La început, el se află în Sighișoara, de unde pleacă la București, ascuns într-o mașină,  de unde ia trenul spre la Praga și apoi zboară la Londra. După o scurtă escală acasă, în America, se întoarce în Europa și ajunge la Bologna (via Lyon). Indiciile îl trimit, la un moment dat, pe Strada de Aur, Zlata Ulicka, din Praga.

„Strada îngustă fusese ridicată din ordinul aceluiași ubicuu Rudolf al II-lea până la nivelul arcurilor zidului Castelului pe la sfârșitul secolului al XVI-lea pentru a-i găzdui pe soldații acestuia. Ceva mai târziu, după războiul de 30 de ani, pe ea s-au mutat familii de meșteșugari, în special aurari. De aici își trăgea și numele și nu, așa cum se crede îndeobște, de la alchimiștii care încearcau să facă aur din mercur. Aceștia locuiau câteva străzi mai jos. Acolo stătuse Franz Kafka mai puțin de doi ani, împreună cu sora lui. Se pare că în căsuța minusculă de la numărul 22 îi venise ideea pentru Castelul, unul dintre cele trei romane ale lui, din păcate, neterminat. De la începutul secolului trecut, strada devenise o hazna în care trăiau lumpenproletariatul și pleava societății, care nu își puteau permite mai mult decât niște locuințe minuscule, într-o jalnică stare de paragină. Prin anii ‘6o statul comunist o reconstruise după ce evacuase locuitorii, pe care îi mutase în blocuri, la periferie. Astăzi străduța pare o bijuterie populată cu căsuțe zugrăvite în culori țipătoare, exact ca o alee din povești.

prague-ruelle-d-or-1
Sursa foto: avantgarde-prague.com

3. După șapte ani – Guillaume Musso

dupa-sapte-ani_1_fullsizeDispariția misterioasă a fiului lor, Jeremy, îi determină pe Sebastian și Nikki să pornească în căutarea lui. De la New-York, ei pleacă la Paris și apoi în Brazilia, unde ajung până în inima junglei amazoniene. Înainte de a ajunge în junglă au făcut o vizită în favela braziliană.

„La prima vedere, favela nu avea nimic din imaginea mizerabilă descrisă de ghidurile turistice. Deși Nikki și Sebastian se pregătiseră sufletește să intre într-o zonă periculoasă, se aflau într-un cartier modest și primitor. Străzile erau curate, iar casele din beton, racordate la apa curentă, electricitate și rețelele de cablu. Sigur, unele clădiri aveau zidurile pline de grafitti, dar erau colorate și aduceau o notă de veselie și de bună-dispoziție…

Nikki și Sebastian recunoscură mirosurile de mirodenii, frigărui și porumb fiert pe care le descoperiseră pe plajă. Între lâncezeală și o ușoară agitație, atmosfera era mai degrabă liniștită. Din locuințe se auzea o muzică baile funk dată la maximum. Pe strada principală, niște puști băteau mingea crezându-se Neymar. Pe terase, bărbați de toate vârstele stăteau la masă și sorbeau din sticle de Bamberg Pilsen în timp ce femeile, unele foarte tinere, se ocupau de bebelușii lor sporovăiau la ferestre, cu coatele sprijinite pe pervaz…

Apoi părăsiră drumul principal și se afundară într-un păienjeniș de artere înguste și în pantă. Un labirint de străduțe abrupte care se transformau în scări. Încet-încet, ambianța se schimbă și favela își arată chipul mai puțin seducător.”

Cred că nu vrem să pătrundem mai adânc în favelă, nu?

20121201-231739-min
Sursa foto: yyinbrazil.wordpress.com

4. Lecții de franceză – Peter Mayle 

lectii-de-franceza-aventurile-mele-cu-furculita-cutitul-si-tirbusonul-pe-meleagurile-frantei_1_fullsizePeter Mayle face un adevărat tur gastronomic și ne povestește aventurile sale cu furculița, cuțitul și tirbușonul pe meleagurile Franței. Cu prilejul maratonului de la Medoc, ajunge la un castel din Bordeaux.

„Am ajuns acolo spre sfârșitul după-amiezii, când soarele de septembrie se înclina după rândurile de viță-de-vie și scălda micul chateau într-o lumină aurie; nu că Pichon-Longueville ar mai avea nevoie de o aură care să-i pună în evidență frumusețea. Castelul a fost construit în 1851, o perioadă din arhitectură în care turnurile erau în mare vogă, iar Pichon (e haios să fii la per tu cu un chateau) poate foarte bine să servească drept model de castel din povești, numai bun pentru prințese și duduițe aflate la ananghie. Turnulețele, căptușite cu plăci de ardezie, tuciurii și țuguiate ca pălăriile vrăjitoarelor, se ridicau în fiecare colț al acoperișului țuguiat. Ferestrele erau mari și perfect proporționate, iar la intrare, un set grațios de trepte completează imaginea de basm. De aici, de la intrarea principală, câteva minute ai ocazia să-ți imaginezi că faci parte din nobilimea viticultorilor și, de la înălțimea castelului tău, să scrutezi în zare domeniul ce-ți aparține.

Grădina îți dezvăluie de la prima privire felul  în care oamenii din Bordeaux tratează cu natura: o disciplinează. O îndreaptă, o modelează, o taie și o rafinează. Copacii sunt aliniați pe marginile aleilor de parcă ar fi ieșit la paradă sau sunt plantați în grupuri perfect simetrice. Peluzele sunt tunse, pietrișul este mereu greblat, iar apa – în cazul de față, un mic lac cu  o margine dreptunghiulară de piatră – este netulburată.”

rendez-vous-au-chateau-min
Sursa foto: tripadvisor.com

5. Mănâncă, roagă-te, iubește – Elizabeth Gilbert

mananca-roaga-te-iubeste-editia-2012_1_fullsizeMănâncă în Italia, roagă-te în India și iubește în Indonezia. Așa s-ar putea rezuma călătoriile unei tinere divorțate în căutarea fericirii. În prima parte, ea călătorește prin Italia, în căutarea plăcerilor gastronomice și așa ajunge, într-o zi, în Lucca, o mică localitate în apropiere de Florența, în care s-a născut Puccini.

„… plec singură către luxurianta Lucca, o mică localitate pierdută printre dealurile Toscanei, faimoasă pentru măcelăriile ei, în care mi-e dat să văd cele mai ademenitoare preparate de carne din întreaga Italie, expuse în toate galantarele orașului cu o senzualitate care emană un vino-ncoace irezistibil. De tavanele micilor magazine atârnă cârnați, de toate mărimile, culorile și compozițiile imaginabile, îndesați provocator în tot felul de învelișuri care te duc cu gândul la ciorapii de damă. În vitrine se răsfață pulpe lascive, la fel de ademenitoare ca femeile Cartierului Roșu din Amsterdam. Puii, chiar și așa, trecuți în lumea drepților cum sunt, arată atât de sănătoși și de mulțumiți, încât să-ți închipui că s-au oferit satârului  mândri și de bunăvoie, pentru a-și încheia astfel o viață în timpul căreia s-au întrecut să devină cât mai grași și mai fragezi. dar la Lucca nu doar mezelurile sunt minunate; în galantare mai sunt castanele, piersicile, mormanele de smochine, Doamne, ce smochine!

Lucca-Italy-min
Sursa foto: travelaway.me

6. Muntele de la miezul nopții – Jean-Marie Blas de Robles

566361-min

Bastien Hermina, paznic la un liceu iezuit din Lyon, proaspăt pensionat și Rose Severe, o tânără istorică fac o călătorie în Tibet, prilej pentru Bastien să desăvârșească mandala la care lucra de multă vreme, aruncândnisipul în râul Lhasa și aducând-o astfel ofrandă apei.

Odată ajunși în Lhasa, primul loc spre care se îndreaptă este palatul Potala, fostă reședință a lui Dlai Lama, actualmente muzeu în patrimoniul mondial al UNESCO.

„Una era să admiri palatul Potala de la distanță, văzându-l cocoțat așa ca o miniatură, pe colina pe care fusese clădit, alta să te trezești dominat din apropiere de măreția lui. Stând lângă zidurile sale, trebuie să te lași bine pe spate pentru a zări crâmpeiul de cer de deasupra acoperișului. Ridicat dintr-un amestec de piatră, lemn și moratr, palatul ăși suprapune până departe, sus, cele treizeci de etaje terasate. Cu scările lui de acces laterale, mărginite de ziduri scunde, cu fațadele văruite orbitor, cu galeriile superioare împodobite cu stâlpi din lemn roșu, cu rândurile de ferestruici maro, cu acoperișurile aurite de pe care împung aerul, ca tot atâtea coșuri de fum, niște cilindri negri și înalți, Potala are alura unui pachebot, a unui munte gata de plecare.

– Ai zice că e o super porție de arlequin! exclamă Rose cu ochii strălucind. Una de la Pignol, cu spumă de ciocolată și șerbet de mango pe pat de bezea… Te dă pe spate!”

Sursa: wikipedia.com
Sursa foto: wikipedia.com

7. 13 plicuri albastre – Maureen Johnson

Ginny, o americancă de 17 ani are în față o provocare neobișnuită: o vacanță de vară prin Europa, cu un rucsac în spate și 1000 de dolari la dispoziție. Plus 13 scrisori lăsate de mătușa ei Peg (pe care le-a primit după moartea acesteia), care conțin instrucțiuni pentru Ginny: destinații, sarcini de îndeplinit și 4 reguli stricte de respectat – printre care fără ghiduri de călătorie și nici un fel de suport electronic (asta da provocare :)).

„Totul era alb. Un alb fierbinte și orbitor. Numai clădiri și ziduri. Chiar și pietrele care pavau drumul fuseseră vopsite în alb. doar tocurile ușilor și pervazele ferestrelor ieșeau în evidență printr-o izbucnire bruscă de roșu, galben sau albastru. O luară în jos pe o potecă îngustă umbrită din ambele părți de niște copăcei, care arătau de parcă i-ar fi apucat cineva de ramurile din vârf și i-ar fi răsucit ca pe niște tirbușoane. Erau plini cu niște fructe mici și verzi. Unele dintre ele căzuseră și se desfăcuseră pe aleea pietruită.”

corfu-village-20-min
Sursa foto: hotelroomsearch.net

Le-ai citit?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;7 cărți de călătorie altfel&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s