„După șapte ani”

Despre autor: Guillaume Musso (n. 1974, în Antibe) este un romancier francez, a început să scrie în studenție, dar a trăit înconjurat de cărți încă din copilărie, petrecându-și vacanțele în biblioteca unde lucra mama sa. La 19 ani, a locuit câteva luni în Statele Unite, unde a lucrat ca vânzător de înghețată și de unde s-a întors în Franța cu multe idei pentru romanele sale. Este licențiat în economie și deține CAPES teaching certificate in Economics (profesor de discipline economice, cum ar veni). Încă un economist, pe deasupra și profesor, devenit un autor de mare succes. Este probabil cel mai popular autor francez contemporan, a fost tradus în toată lumea, iar câteva din cărțile sale au fost ecranizate.

dupa-sapte-ani_1_fullsize

Despre carte:

Produs publicat în 2013 de ALLFA
Colecția Strada Ficțiunii Bestseller
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 312
ISBN: 978-973-724-723-0

Nikki și Sebastian sunt doi new-yorkezi care se întâlnesc din întâmplare și se cu patimă, în ciuda diferențelor dintre ei: ea, un model oarecare, boemă, extravagantă, el, urmașul unei familii bogate, lutier, conservator, calculat.

 

„În timp ce-mi scot portofelul ca să plătesc, văd o siluetă longilină la câțiva metri de mine. O fată frumoasă, cu mers hotărât, se pregătește să părăsească spațiul rezervat cosmeticelor. Înfășurată cu nonșalanță într-o pelerină de lână, are un aer feminin și sexy: beretă cenușie, fustă scurtă foarte mulată, cizme lungi cu toc înalt, geantă la modă.

– Domnule?

În timp ce-mi caut ochelarii de vedere în buzunarul de la haină, casiera mă aduce cu picioarele pe pământ. Îi întind cardul fără s-0 scap din ochi pe frumoasa necunoscută pe care o văd…reținută de un gardian. Cu un walkie-talkie în mână, bărbatul în negru îi cere cu fermitate să-și desfacă pelerina. Ea se revoltă, gesticulează, dar o trusă de machiaj ascunsă sub palton cade pe jos, dând-o de gol.”

Se căsătoresc, au doi copii, Camille și Jeremy, dar diferențele și diferendele lor sfârșesc prin a-i despărți. Nu se despart doar ei, ci și gemenii, Camille fiind încredințată tatălui iar Jeremy mamei.

Viețile lor o iau pe drumuri diferite, ea începe să picteze și își caută un loc în lumea artei din marea metropolă, el devine un lutier celebru, ale cărui viori îl concurează cu succes pe Stradivarius. Până într-o zi, la șapte ani după divorț, când Nikki îl sună pe Sebastian ca să-i spună că fiul lor, Jeremy a dispărut de acasă.

Cei doi pornesc în căutarea fiului lor, căutare care va deveni o adevărată aventură, desfășurată pe trei continente. Din New-York, zboară mai întâi la Paris, unde primesc mai multe indicii menite (cred ei) să-i conducă spre locul unde se găsește fiul lor. Indiciile îi trimit în Brazilia, în jungla amazoniană, pe urmele unei bande de traficanți de droguri.

Când citești această carte ai parte de intrigi, mister, crime, călătorii, dragoste, suspans. Ce ți-ai putea dori mai mult? Dacă e să fiu neapărat cârcotașă, o descriere mai puțin explicită a crimelor. Dar, cu siguranță, acesta e un element de atracție pentru mulți cititori.

Dacă vrei să afli cum se termină aventurile celor doi, trebuie să citești cartea (n-o să-ți vină s-o lași din mână, crede-mă).

Eu i-am dat cinci steluțe pe Goodreads. Tu o poți comanda, cu reducere, aici.

Lectură plăcută!

P.S. E prima carte de Musso pe care o citesc. Care să fie următoarea?

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;„După șapte ani”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s