Ștampila salvatoare

În cancelarie e din nou vremea hârtiilor. Din nou? Nu știu de ce am zis asta. Fiindcă e tot timpul vremea hârtiilor. Planificări calendaristice pentru fiecare disciplină sau modul (se întâmplă să ai și șapte), planificarea activităților extracurriculare, planificarea activităților de consiliere cu părinții, planuri de activitate ale comisiilor metodice, rapoarte de activitate și multe, multe altele. Tone de hârtii, multe dintre ele inutile. Câteodată îmi imaginez pădurea plângând. În ritmul ăsta, curând n-o să mai fie nicio pădure.

A mai venit și responsabilul cu formarea profesională care ne-a anunțat că trebuie completat un formular nou. Dacă vă imaginați că cincinalul e o noțiune demult uitată, vă înșelați. S-a inventat cincinalul formării profesionale. Adică la fiecare cinci ani, fiecare profesor trebuie să acumuleze un număr de credite, vreo 90 cred. N-am prea înțeles ce se întâmplă dacă nu realizezi planul cincinal. Nerelevant. Important e să existe documentul. Și pe fiecare document, cel puțin o ștampilă. Altfel n-are niciun chichirez.

În fișa cincinală formării profesionale trebuie să enumeri (de câte am mai făcut-o oare?) facultățile, cursurile de formare/specializare/calificare pe care le-ai absolvit în diverse perioade de timp. Cred că în curând se va inventa o facultate unde să înveți cum să completezi corect formularele. E o adevărată știință asta, credeți-mă.

Dar, stai, că asta nu e tot! După ce termini de completat nenumăratele tabele, trebuie să anexezi la fișă dovezile că ce ai scris acolo e adevărat. Așa că faci cópii după fiecare diplomă, certificat, adeverință.  Și aici intră în scenă Colop, ștampila salvatoare. Ca să certifice că e o cópie „Conform cu originalul”. Și directorul școlii semnează. Asta nu arată, de fapt, că originalul e un act autentic, dar cine se mai încurcă în detalii de-astea?

SB1

Ups, se pare că ocupați cu atâtea ștampile, am uitat de fișele de lucru, de documentare, de teste și de tot ceea ce e necesar pentru activitățile cu elevii. Nu știți unde am putea găsi timp și pentru astea?

Asta nu este o poveste, chiar dacă a fost scrisă pentru proba 3 de la SuperBlog 2015.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s