Despre buchete de mireasă

Ziua nunții tale se apropie? Rochia de mireasă te așteaptă pentru ultimele retușuri, invitațiile sunt trimise, meniul e stabilit, totul pare să fie rezolvat. A mai rămas o singură problemă: buchetul de mireasă mult visat. Dificilă alegere: să fie mare sau mai bine mic, să fie din trandafiri, din cale, crini sau să alegi ceva flori exotice? Nu-i așa că te întrebi uneori dacă n-ai putea avea mai multe buchete? Dar oare de când și de ce poartă miresele buchete de flori?

Miresele poartă buchete în ziua nunții lor de multe secole. În Grecia Antică, miresele erau împodobite cu o cunună din plante aromatice, ca să alunge spiritele rele și să protejeze mireasa de ghinion. Mai târziu, cununa s-a transformat în mici buchețele din ierburi aromatice, fructe, cereale și…usturoi. Cu timpul, ierburile și cerealele au fost înlocuite cu flori, un simbol al iubirii, fericirii și fertilității.  O plantă nelipsită din buchet era mărarul, despre care se credea că stimulează apetitul sexual și favorizează reproducerea. Drept urmare, mărarul era mâncat de fericita pereche la sfârșitul ceremoniei.

La ceremonia de nuntă a reginei Victoria a Marii Britanii cu prințul Albert, buchetul miresei a fost îmbogățit cu flori, iar plantele mirositoare au fost înlocuite cu gălbenele.

Începutul secolului al XX-lea a adus moda buchetelor cu modele sofisticate, de diverse forme, buchete care au devenit tot mai mari și mai elaborate. În zilele noastre, buchetele au revenit la modele mai simple, cât mai naturale.

Florile care se prind în buchetul miresei au semnificații aparte. Astfel, crinii albi, la fel ca margaretele albe, semnifică puritate și inocență, floarea-soarelui succesul deplin în dragoste dar și supunere față de soț, laleaua arată că mireasa va fi o soție iubitoare și că este fericită doar alături de cel iubit, iar lăcrimioara semnifică iubirea sinceră și pură. Mireasa care alege un buchet de garoafe aduce prin el garanția unei fidelități absolute în căsnicie. Un fir de iederă prins în buchetul de mireasă transmite un mesaj de încredere și prietenie adevărată, este simbolul unei mirease care va fi o soție și o mamă fără reproș. Probabil floarea cea mai îndrăgită de mirese este trandafirul, care este simbolul dragostei, indifferent de culoarea lui. Poate n-ai să crezi dar chiar și crizantema e o floare care poate fi prinsă în buchetul miresei, ea simbolizând optimismul și bucuria.

Legat de buchetul de mireasă, există și obiceiul aruncării acestuia. Se spune că domnișoara care-l prinde va fi următoarea mireasă. Nu știu dacă fetele chiar cred că se va întâmpla asta, pare mai degrabă un ritual care nu lipsește de cele mai multe nunți. Dar care este originea acestui obicei? În trecut, în drumul mirilor spre camera nupțială, invitații la nuntă încercau să smulgă bucăți din rochia miresei, sperând că vor smulge astfel și un dram de noroc. Pentru a scăpa cu rochia întreagă, miresele distrăgeau atenția urmăritorilor, aruncând buchețelul din ierburi și fructe. Deși buchetele s-au transformat în unele din flori, obiceiul aruncării lor a rămas, odată cu buchetul fiind transmisă și dorința de căsătorie.

Dacă ai nevoie de inspirație (și sigur ai) în alegerea buchetului pe care o să-l porți în ziua nunții tale și pe care apoi o să-l arunci ca să-l prindă o aspirantă la statutul de mireasă, vizitează pagina FloriCuDrag.ro. Sigur vei găsi ceva să-ți placă.

Eu aș alege buchetul ăsta:

buchet-mireasa-trandafiri

Sau ăsta:

buchet-de-bujori-si-alstroemeria

Mai bine pe ăsta:

buchet-trandafiri-rosii-nunta

Dar stai aşa, nunta mea a fost acum…ceva vreme :D. Acum e rândul tău.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Despre buchete de mireasă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s