Și a fost prima zi de școală

Azi a început școala. Vacanța mare a rămas doar o amintire (ce păcat). Cu mic, cu mare ne-am îndreptat, din nou, spre școală fie la propriu, fie doar cu gândul. Chiar și președintele a aflat că 4000 de unități școlare nu au autorizație sanitară, că rezultatele la bacalaureat nu sunt prea bune, că elevii din mediul rural nu au șanse egale cu cei din urban și propune … ghiciți ce? O nouă reformă. Are și o veste bună președintele. Conform unui studiu, elevii români sunt cei mai fericiți din țările europene supuse sondajului. Hmmm. Nu știu ce să zic despre asta. O fi, dacă zice UE. Ce mă amuză pe mine, deși de fapt nu e amuzant deloc, e că natia își aduce aminte de școală de două ori pe an, la bac și la începerea anului școlar. Apoi, asupra subiectului se așterne liniștea.

Revenind la prima zi de școală, azi mi-am întâmpinat bobocii, elevii din clasa a IX-a, care au pășit azi pentru prima dată în școala noastră. Mulți dintre ei, parcă mai mulți decât în alți ani, au fost însoțiți de părinți.

După problemele organizatorice curente, am făcut câteva exerciții de comunicare. Cred sper că le-au fost utile.

12026626_812354728885540_930606206_n
Boboceii de la Eco – clasa a IXa B (plus dira)
12026624_811706345617045_1465802437_n
Exerciții în prima zi de școală?

La sfârșit, i-am întrebat  pe elevi ce nu le-a plăcut în prima zi de școală. La început au fost surprinși, apoi au scris (i-am rugat să dea răspunsurile în scris) că festivitatea a fost prea lungă, că nu au cunoscut pe nimeni, că au stat prea mult pentru prima zi de școală și altele asemenea. Am apreciat sinceritatea.

Păcat că pe mine nu m-a întrebat nimeni ce nu mi-a plăcut. Aș fi spus că nu înțeleg de ce școala trebuie să înceapă cu jandarmi și polițiști în poartă. Asta am văzut eu la colțul școlii azi dimineață când mă îndreptam spre școală și mă gândeam cum va fi (re)întâlnirea cu elevii și cu colegii: doi jandarmi și un polițist local. N-ar trebui să fie o zi de sărbătoare? După cum nu pot să înțeleg de ce examenul de bacalaureat (posibil și alte examene) trebuie să se desfășoare cu jandarmul sau polițistul la ușă.

Un an școlar liniștit și împlinit tuturor, elevi, colegi, părinți, bunici!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Și a fost prima zi de școală&8221;

  1. Ce nu inteleg eu este de ce ministerul invatamantului schimba programa scolara in fiecare an. Ba vacantele sunt mai lungi, ba mai scurte. Ba dam examene, ba nu mai dam. Cred ca ar trebui sa se decida la o forma finala pe care sa o lase macar cativa ani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s