De ce nu mai vreau să cumpăr carne de la Billa

Soțul meu și cu mine aniversăm azi un număr de ani de la căsătorie. Cu această ocazie, am vrut să facem un mic party cu familia lărgită. În drum spre locul unde urma să aibă loc evenimentul (acasă la mama) am intrat să facem aprovizionarea cu cele necesare la Billa de la Ziridava. Afară fiind caniculă eram dotați, ca de obicei, cu geanta frigorifică în care să transportăm alimentele cumpărate. 

Am achiziționat tot ce aveam nevoie și, de îndată ce am ajuns la mama am început să pregătim masa. În momentul în care soțul meu a desfăcut folia de pe caserola de piept de pui feliat Fragedo, un miros o duhoare s-a răspândit în toată bucătăria. Am împachetat puiul la loc și am mers înapoi la Billa. Noroc că păstrasem bonul de casă, ceea ce nu prea obișnuiesc să fac.

Am solicitat să vină șeful de magazin și în câteva minute a apărut un tânăr cu pantaloni trei sferturi și cu un tatuaj mare pe picior. Fără ecuson și fără niciun semn de identificare. I-am explicat ce s-a întâmplat și foarte senin ne-a spus că nu e o problemă, primim banii înapoi. Nici vorbă de vreo scuză sau ceva. I-am spus că noi avem nevoie de carne și vom lua alta, cu condiția să fie desfăcută în fața noastră. Nu mai aveam chef de încă un drum prin caniculă. Presupusul șef de magazin a zis că e OK și până să ne dezmeticim și-a băgat unghia (una nu prea curată) în folie și a rupt-o ca să ne arate carnea. No comment.

La casă, altă belea. Casiera ne-a averizat pe un ton ritos că trebuie să plătim diferența de preț, carnea fiind cu 7 lei mai scumpă decât cea returnată. Fiindcă nu mi-a plăcut deloc tonul casierei, i-am răspuns că dacă eram într-o altă țară probabil nu mai aveam de plătit nimic. Și cu siguranță am fi auzit niște scuze sau păreri de rău. Nici pomeneală de așa ceva.

Nu e prima „aventură” a mea sau a unor cunoscuți la magazinul cu pricina. Greșeli de preț la casa de marcat, întotdeauna în defavoarea clientului, vitrina frigorifică în care erau expuse ouăle defectă trei zile la rând ș.a. Și ce mă deranjează cel mai mult, o deconsiderare totală a clienților. De exemplu, casierele, unele dintre ele mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate (nu mă mai mir după ce l-am văzut pe șef), pălăvrăgesc la nesfârșit cu bodyguarzii peste capul clienților.

Ar mai fi, din păcate, multe de povestit. Mâine mă duc să văd dacă au scos de la vânzare lotul de carne de pui deteriorată. Dacă nu, nu știu ce e de făcut. Poate citește cineva de la Protecția Consumatorului. Nu sunt foarte optimistă în acest sens.

Dacă citește vreun șef (mai mare) de la Billa, poate le spune angajaților că s-au inventat diverse instrumente tăietoare, în afară de unghie. Și peria de curățat unghiile. Și săpunul. Nici în sensul ăsta nu sunt prea optimistă.

images

UPDATE 17.08.2015: La 24 de ore după întâmplarea de ieri, carnea de pui era tot la vânzare în magazinul Billa. Am solicitat vânzătoarei să scoată de la vânzare produsele respective, dar mi-a spus că nu poate fără acordul șefei de raion. A fost totuși cooperantă și a înțepat folia de la o caserolă ca să vadă dacă am dreptate. Nu se poate descrie mirosul care a ieșit din carne. Carnea a rămas la locul ei.

11873397_1118527711509944_3070657135919310955_n

Văzând că nu am sorți de izbândă, am traversat strada și m-am dus la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Arad. Acolo un domn un angajat al OPC, care aștepta probabil cu nerăbdare să se facă ora de plecare acasă, m-a întrebat ce doresc. Am încercat să fiu cât mai concisă și i-am povestit întâmplarea. Cât timp am vorbit a răsfoit foarte plictisit un registru. Nu s-a uitat la mine nicio secundă. Când am terminat, m-a întrebat dacă doresc să fac reclamație și i-am spus că da. În timp ce redactam reclamația mi-a spus că oricum amenda e prea mică și comercianților nu le pasă, că nu înțelege de ce toată lumea vine la OPC și nimeni nu se adresează DSV și că oricum mâine dimineață probabil că nu vor mai găsi nimic. Mai pe scurt, că m-am deranjat degeaba. Foarte probabil că așa e. Că angajații de la OPC iau salarii degeaba.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;De ce nu mai vreau să cumpăr carne de la Billa&8221;

    1. Nu avea ecuson și mi-am dat seama că nu știu cu cine am vorbit abia după ce am plecat. Dar dacă e cineva interesat (mă refer la șefi) cred că se poate afla cu ușurință după ora la care am depus reclamația. Am și număr la reclamație, just in case.

      Apreciază

  1. Am avut si eu alte experiente proaste la Billa tot in Arad dar cel din cartierul Micalaca…Odata vroiam sa chem protectia consumatorului insa nu aveam telefonul la indemana si era seara iar a doua zi nu a mai fost ceea ce vazusem eu cu o seara inainte (muste la branze si la prajiturile din acele raioane de unde te servesc ele cand au chef sa vina la tine ) .
    La caserii merg doar la cele pe care le stiu deja si stiu ca sunt ok
    Mai a fost cand au 2 maimutoi mai tineri de bodyguarzi smecheri care lucreaza pe un salar minim pe economie dar ei sunt mare smecheri si cand sunt impreuna sau vin ceva prieteni pe la ei cum vede cate un om ii cauta defecte si isi bate joc de el..Sau vorbesc a proasta de diverse evenimente si injura.
    Sa numai spun ca de legume si fructe inafara de banane nu ma ating..Merg in piata mica daca vreau sa nu fac ceva boli de la fructele si legumele lor aduse din tot felul de tari..pana si din America (cartofii dulci) injectate cu tot felul si numai legume si fructe nu sunt.
    Numai bine !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s