Habar n-am avut că există în București un muzeu al parfumului. Am aflat de existența lui când am citit despre expoziția de sticle vechi de parfum “Istorie cu parfum la Pelișor”, care se organizează la Castelul Pelișor, începând cu 1 iulie și până în 15 septembrie 2015. Se știe că regina Maria era o mare iubitoare a parfumurilor, iar amatorii de povești romantice spun că multă vreme după moartea ei se simțea din când în când miros de parfum de violete prin încăperile castelului. Regina Maria a folosit o lungă perioadă de timp parfumul ”Mon Boudoir” al casei Houbigant, parfum de iris și violete, care a fost retras din fabricație la moartea suveranei. Regina Maria a fost o vreme imaginea casei pariziene.
Parfumul preferat al reginei va fi expus la Muzeul Pelișor, fiind mutat în acest scop de la Muzeul Parfumurilor din București. Așa ajungem să vorbim despre acest mic și inedit muzeu.
Este de fapt o încăpere din parfumeria Beautik Haute Parfumerie (pe strada Aviator Radu Beller, la numărul 9), unde sunt expuse peste 3000 de sticle de parfum, unele dintre ele mai vechi de 100 de ani. Cea mai veche este din1875. Printre exponate, pot fi văzute recipiente din cristal Baccarat, parfumuri exclusiviste, dar și sticle de parfum produse în România între 1952 și 1989. În vremea studenției mele erau foarte la modă parfumurile fabricate de Miraj. Ce s-o fi întâmplat după aceea cu parfumurile românești? Dacă știe cineva, este rugat să ne spună și nouă.
Vizitând muzeul, ai parte de o adevărată lecție de istorie parfumată. La începutul secolului al XX-lea, sticlele de parfum erau mici și simple, iar mai târziu, prin anii ’20 ‘30 au devenit adevărate opere de artă, rezultate din colaborarea dintre parfumieri și meșterii sticlari. De multe ori, recipientele erau confecționate manual. Cele mai celebre și valoroase sunt sticluțele Lalique și Baccarat. Dacă credeți cumva că e o exagerare ca sticluțele parfumate să fie asemuite cu operele de artă, aflați că o sticlă de parfum goală din 1921, semnată de artistul dadaist Marcel Duchamp, a fost vândută în 2009, la Casa de licitații Christie’s pentru 8,9 milioane de euro.
Muzeul poate fi vizitat zilnic, de la 10 până la 22. După ce-l vizitezi (sau poate ai și făcut asta deja) spune-ne și nouă cum a fost.
Iar dacă ți-a plăcut ce-ai citit, dă un Like paginii de Facebook DorinaDanila.com și o să afli imediat ce mai scriu.
Miraj era o firma producatoare de cosmetice printre care si parfumuri. Preferatul meu era Jubileu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, amintiri din tinerete. Era o coada la Eva pe Magheru … 🙂
ApreciazăApreciază
Miss miraf parfum de nota 10
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază