Dolmabahce, palatul de pe malul Bosforului

În ultima dimineață pe care am petrecut-o în Turcia, am decis să vizităm, între două avioane, Dolmabahce, splendida reședință a sultanilor, aflată pe malul Bosforului. Dis de dimineață, am aterizat pe aeroportul Sabiha Gokcen din Istanbul, venind dinspre Samsun și trebuia să ne îmbarcăm pe cursa spre Budapesta, la aeroportul Ataturk. Aveam câteva ore la dispoziție, așa că am negociat cu șoferul care făcea transferul între cele două aeroporturi să ne ducă la palatul Dolmabahce.

Am revăzut din nou Istanbulul, încă adormit duminică dimineața și, puțin înainte de ora nouă, am ajuns la destinație. Credeam că vom fi primele care vor deschide poarta palatului și că nu va fi aglomerație. Deșartă speranță. Câteva sute de oameni ne-o luaseră deja înainte.

Dolmabahce-Istanbul

După ce am cumpărat biletele, ne-am așezat cuminți la coadă. După o vreme, ne-am dat seama că eram la rândul pentru grupurile organizate și că “individualii” aveau de așteptat la o altă coadă până se formează un grup, fiindcă nu ai voie să bântui de unul singur prin palat. A durat ceva până s-a adunat numărul de persoane necesar. Am asistat chiar la o mică revoltă japoneză. Sau chineză. Sau coreeană.

După o lungă  așteptare, am pătruns în sfârșit în palat. Am avut parte și de o veste proastă din partea ghidului nostru, Ali: fără fotografii în interior.

Ce am aflat de la ghidul Ali?

La mijlocul secolului al XIX-lea, palatul Topkapî nu mai corespundea cerințelor vremurilor, așa că a fost construit palatul Dolmabahce (1843-1856), cel mai mare palat din Turcia, care a devenit centrul administrativ principal al Imperiului Otoman între 1853 şi 1933. Sultanul a dorit să-și impresioneze vizitatorii cu opulența palatului, așa că a cheltuit sume exorbitante pentru a-și atinge scopul. Și eu cred că a reușit. Încă de la intrare am fost copleșită de porțile maiestuoase și splendid ornamentate.

Dolmabahce-Istanbul

Dolmabahce-IstanbulDolmabahce-Istanbul

Palatul Dolmabahce are 15000 metri pătrați construiți, 285 de camere, fără holuri, anexe și băi. Am fost surprinsă să văd că pare mai degrabă un palat imperial austriac sau francez decât o reședință orientală. E decorat cu elemente din stilurile baroc, rococo şi neoclasic, dar funcționalitatea sa păstrează tradiţia otomană.

La construcţia palatului au fost utilizate 14 tone de aur sub formă de foiţă pentru decorarea plafoanelor palatului. Aici se găsește cea mai mare colecție de candelabre din cristal de Bohemia și de Baccarat din lume. Piesa principală a colecției este cel mai mare candelabru din cristal de Bohemia din lume, aflat în salonul de ceremonii.

Probabil mult mai celebră este scara barocă cu balustrade din cristal care leagă intrarea principală în palat de primul nivel. Deasupra scării se află un uriaș candelabru de Baccarat. Era dezmembrat la ora vizitei noastre, fiindcă urma să fie curățat, piece by piece (ce muncă de Sisif!).

În afară de candelabre, mai sunt în palat câteva exponate la vederea cărora până și gălăgioșii turiști asiatici au amuțit. Se numără printre ele un lampadar de fildeș ornat cu argint, diverse obiecte din aur, platină, argint sau porțelan decorate cu cristale și turcoaze sau covoarele cu dimensiuni impresionante (ghidul glumea că un asemenea covor are o suprafață mai mare decât apartamentul lui). Covorul din piele de urs, cadou din partea ţarului Rusiei, era cenușiu deși am aflat că acum 150 de ani era alb.

Au locuit la Dolmabahce ultimii șase sultani ai Imperiului Otoman. A fost folosit ca reședință chiar și de către Mustafa Kemal Ataturk, întemeietorul Turciei moderne, atunci când se afla în Istanbul. Ataturk a murit la Dolmabahce, în 10 noiembrie 1938. Toate ceasurile din palat sunt oprite la ora morții lui Ataturk (9,05 a. m.), iar patul în care a murit este acoperit cu un steag imens al Turciei. L-am întrebat pe ghidul Ali cum se face că Ataturk a ales să folosească palatul sultanilor ca reședință și mi-a spus că nu erau bani pentru o nouă reședință. Ciudat răspuns totuși.

Salonul Ambasadorilor era folosit pentru recepții oficiale, așa că este bogat (la propriu și la figurat) decorat, cu stucaturi poleite cu aur pe tavan și cu patru șeminee, ornamentate cu  porțelan și cristal lucrat manual. Aici a fost pregătită, în 1928, trecerea la un nou alfabet, în mare parte latin, cu câteva semne diacritice.

Altă încăpere importantă este sala de rugăciune, decorată cu arabescuri și cu citate din Coran, desenate chiar de către sultanul Abdulmecid, care a construit palatul. În această sală se remarcă nișa care indică Mecca și (cum altfel?) candelabrul din sticlă de Murano.

Am trecut și prin apartamentele private ale sultanului și, tocmai chiar când credeam că nimic nu ne mai poate uimi, am ajuns la Sala Muayede, dacă poate fi numită sală o incintă în care ar putea să încapă un bloc cu 12 etaje. Proporțiile încăperii sunt accentuate de o pictură tridimensională. Candelabrul de cristal, fabricat în Anglia, în secolul al XIX-lea, are patru tone și jumătate și șase sute de becuri. În partea de sus a sălii sunt câteva ferestre semicirculare care dau într-o galerie de unde femeile din harem, inclusiv mama sultanului, cea mai importantă persoană după sultan însuși, priveau ceremoniile deoarece nu aveau voie să participe la ele. Pentru o femeie a secolului al XXI-lea, așa ceva e cam greu de imaginat.

Cei 2000 de metri pătrați ale sălii au găzduit evenimente importante: primirea împăratului Franz Joseph, ședința inaugurală a primului parlament al imperiului otoman, în 1877, primul discurs al lui Mustafa Kemal Ataturk, în calitate de președinte. Tot aici a fost depus trupul neînsuflețit a lui Ataturk, în 1938.

Am părăsit palatul și am pornit în căutarea haremului. Am admirat curțile pline de flori (am dat chiar peste pădurice de bambus) și am ajuns la un moment dat în dreptul unei clădiri austere, unde ne imaginam că sediul administrației palatului. Nimic mai greșit, era chiar haremul. Deși toată lume crede că haremul este partea cea mai bogat decorată a unui palat otoman, am constatat, încă odată, că nu e așa.

Și aici a trebuit să așteptăm să se facă ora următorului tur cu ghid. Am avut parte de un ghid mai puțin simpatic decât Ali.

Cele mai importante încăperi din harem sunt camerele soțiilor și copiilor separate de camera sultanului de apartamentul sultanei-mamă, care conducea haremul. Încăperile principale sunt denumite după culoarea tapițeriei și a draperiilor: Salonul Roz (folosit de mama sultanului), Salonul Albastru (camera de ceremonii) și Salonul Vișiniu (camera sultanului).

Destul cu vorbele, să trecem la poze. De exterior, că în interior nu e voie să fotografiezi. E unul dintre punctele slabe ale palatului-muzeu. Altul e că a fost singurul loc în care nu am putut plăti cu cardul. Noroc că au acceptat euro.

Dolmabahce-IstanbulDolmabahce-IstanbulDolmabahce-Istanbul

Dolmabahce-Istanbul

Dolmabahce-IstanbulDolmabahce-IstanbulDolmabahce-IstanbulDolmabahce-IstanbulDolmabahce-IstanbulDolmabahce-Istanbul

Dacă-ți place ce-ai citit, te aștept să dai un Like paginii de Facebook a blogului  și o să afli ce mai scriu.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Dolmabahce, palatul de pe malul Bosforului&8221;

  1. Si eu am fost foarte dezamagita de faptul ca fotografierea interiorului palatului nu era permisa. Mi-am achizitionat un pliant la iesire. Am fost cu un grup de excursionisti si nimeni nu a cumparat si bilet pentru harem. Nici nu prea era timp pentru vizitarea acestuia pentru ca in excursiile organizate esti mereu in graba…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s