Hagia Sofia – biserică, moschee, apoi muzeu

Am ajuns la Hagia Sofia venind de la Moscheea Albastră, printr-un parc plin de flori. Așa cum era de fapt tot orașul, plin de lalele, zambile și narcise. Drumul trece și pe lângă cișmeaua sultanei Hurrem și pe lângă Hurrem Sultan Hammam (asta e pentru fanii serialului Suleyman Magnificul :D).     

 

Biserica Sfintei Înțelepciuni (Aghia Sophia în limba greacă, Ayasofya în turcă) a fost, mai întâi, catedrala Patriarhiei de la Constantinopol, apoi moschee. Astăzi este muzeu și una dintre cele mai cunoscute clădiri din lume.

Biserică

În anul 325, împăratul Constantin, întemeietorul orașului care i-a purtat numele, a construit o biserică  pe locul unde azi se află Hagia Sofia. Este și locul în care se afla un templu dedicat zeiței Artemis, pe acropolisul vechiului Bysantion. Biserica lui Constantin a ars, în anul 404, apoi a fost reconstruită de Teodosiu al II-lea, dar a fost din nou arsă în 532. Urmele bisericii lui Teodosiu pot fi văzute chiar lângă ieșire.

Hagia Sofia a fost construită în forma sa actuală de către împăratul Iustinian I, între 532 și 537. Este unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură bizantină din lume. Se spune chiar că Iustinian ar fi exclamat “Solomon, te-am depășit!”

Aproape 1000 de ani, Hagia Sofia a fost sediul Patriarhiei Ortodoxe de la Constantinopol, centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit dar și locul unor importante ceremonii imperiale.

În 1204, catedrala a fost atacată și jefuită de nobilii creștini care participau la Cruciada a IV-a și care l-au înlocuit pe Patriarhul Constantinopolului cu un episcop latin. Ca urmare, cele mai multe dintre bogățiile Hagiei Sophia pot fi văzute astăzi nu la Istanbul, ci în trezoreria Basilicii San Marco din Veneția. Acest eveniment a contribuit esențial la divizarea bisericii ortodoxe grecești de cea romano-catolică, începută cu Marea Schismă din 1054.

Ultima ceremonie creștină s-a ținut în basilică în 29 mai 1453, ziua în care sultanul Mehmet Cuceritorul a intrat în Constantinopol. Impresionat de frumusețea Hagiei Sofia, a dispus transformarea ei în moschee.

Moschee

Hagia Sofia a rămas moscheea principală a Istanbulului pentru aproape cinci secole și a fost un model pentru alte moschei importante, inclusiv Moscheea Albastră, situată în apropiere.

 

La început, nu au fost făcute schimbări structurale majore. A fost adăugat un mihrab (nișă de rugăciune), un amvon și un minaret din lemn. Imaginile din interior nu sunt prea reușite fiindcă era cam întuneric.

Mai târziu, la începutul secolului al XVI-lea, fețele sfinților din mozaicuri au fost acoperite (fără să fie distruse) cu un strat subțire de tencuială, din cauza interdicției religiei islamice de a reprezenta figuri umane. Unele dintre splendidele mozaicuri creștine au fost treptat descoperite, astfel încât astăzi pot fi admirate de către vizitatori, în diverse locuri din biserica/moschee/muzeu.

De-a lungul timpului, sultanii care s-au perindat la conducerea imperiului au dispus mai multe modificări. Bisericii i-au fost adăugate patru minarete și mai multe construcții mici, cu destinații diverse: o fântână de purificare, un orologiu, o medresă (școală coranică) și mormintele sultanilor și sultanelor. Acestea din urmă, ceva mai departe, pe drumul spre Palatul Topkapî.

 

Muzeu

După anul 1935, Hagia Sofia a devenit muzeu, la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.

Am vizitat-o și eu, odată cu alte câteva sute de persoane. Era o aglomerație de nedescris, vizitatorii umblau haotic (așa mi s-a părut mie) de colo, colo, ghizii își căutau disperați turiștii și era aproape imposibil să faci o poză fără persoane străine în ea. La asta se adaugă și lucrările de restaurare care împiedicau accesul la o bună parte din hagie.

Încă de la intrare ești copleșit de dimensiunile construcției și de imensa cupolă centrală, luminată de cele 40 de ferestre de la bază și încadrată de două semicupole și șase cupole mai mici. Spațiul central este placat cu marmură de diverse culori (unii spun că sunt vreo 60 de nuanțe) adusă din locuri diverse, inclusiv din Africa.

Este cumva impresionant să vezi în aceeași incintă, chiar de dimensiuni uriașe, mozaicuri creștine și uriașe medalioane (7,5 metri în diametru) cu caligrafii arabe, aurii pe fond negru. Până în secolul al XIX-lea, în locul medalioanelor erau reprezentările unor îngeri.

Totuși, dacă mă gândesc bine, cred că prefer varianta în care fiecare religie are propriul lăcaș de cult. Apreciez că au fost păstrate unele simboluri ale creștinismului, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat în Granada, dar mi-ar fi plăcut ca basilica să rămână așa cum era, fără acest mix de culturi.

Revenind la spațiul central de la parter, sunt câteva puncte de atracție, în afară de mozaicul central și medalioanele cu caligrafie arabă.

Galeriile de la etaj, destinate femeilor care asistau la slujbe, au fost construite deasupra navelor laterale și sunt în formă de U cu unghiuri drepte, cu latura deschisă spre altar. Accesul spre galerii se face pe niște serpentine pavate cu piatră, fără trepte, destul de întunecate.

La etaj, pot fi văzute mozaicuri bizantine spectaculoase, cum ar fi Deesis, un mozaic din secolul al XIII-lea:

Împărăteasa, împreună cu suita sa, asista la slujbe din galeria centrală.

Pe latura din dreapta, dincolo de o poartă de marmură se găsește zona privată a împăratului, un fel de dressing, în care acesta se îmbrăca în hainele potrivite pentru a asista la slujbă.

Tot la etaj se găsește și mormântul lui Henricus Dandolo, dogele Veneției, mormânt pe care-l căuta profesorul Robert Langdon în “Infernul” lui Dan Brown. L-am găsit destul de greu, era cât pe ce să cred că este doar rodul imaginației lui autorului.

Iată și un video despre Hagia Sofia, realizat de National Geographic:

http://natgeotv.com/ca/ancient-megastructures/videos/hagia-sofia-dome-secrets

Hagia Sofia a fost, de-a lungul timpului (și are venerabila vârstă de 1500 de ani), o sursă de inspirație pentru cărți și filme precum și un subiect de discuții referitoare la misterele sale încă nedescoperite.

Recomandări de lectură:

• Coloana șerpuită  de Jason Goodwin
• Inferno de Dan Brown (la un moment dat o să ajungi și la Hagia Sofia :D).
• Ucenicul arhitectului de Elif Shafak, Editura Polirom.