Ce aplicație pentru Android aș face?

Cum am trăi fără smartphone, tabletă, laptop, smartwatch și alte gadgeturi care și-au făcut loc încet (sau mai rapid) în viața noastră? Cred că elevii mei ar spune că nici nu-și pot imagina așa ceva. Ce plictisitoare ar fi lecțiile dacă n-ar exista tentația să verifice ce se mai întâmplă prin lume(a lor) din cinci în cinci minute!

Așa că-mi doresc uneori să existe aplicații pe care să le putem folosi în cadrul orelor de curs. De exemplu, o aplicație care să permită elevilor să conceapă instrumente de autoevaluare. Testele vor respecta o structură dată și pot avea niveluri diferite de dificultate. Elevul ar alege nivelul la care apreciază că se găsește, intră în aplicație, concepe testul, îl rezolvă iar apoi îl corectează. Sau ca variantă, să conceapă un test pe care să-l aplice apoi colegului de bancă. Și asta nu e tot. Nota ar fi trecută apoi în catalogul electronic al clasei. Nu-i așa că aplicația ar putea să concureze cu succes la titlul de cel mai simpatic prof din școală? Dacă ar exista un asemenea concurs. Sau există și n-am aflat eu?

Din păcate pentru mine, oricât de interesantă mi s-ar părea această aplicație, nu am nici cea mai mică idee despre cum s-ar putea face ea. Cu siguranță, există undeva un mic (mă refer la vârstă) geniu care abia așteaptă s-o creeze.

Dacă crezi că poți fi tu următorul geniu al aplicațiilor mobile, profită de faptul că UTOK a lansat concursul “Be Tomorrow’s App Genius”, prin care va premia cu €2000 cea mai bună aplicație destinată telefoanelor mobile cu sistem de operare Android.

genius-phone

Dacă aș fi eu marele geniu (că mic nu mai pot fi din cauza vârstei J) aș face mai întâi o aplicație care ar fi cam nepopulară în rândul elevilor, deoarece le-ar permite accesul doar la aplicațiile sau la site-urile care ar fi utile pentru lecție. Norocul lor că nu mă pricep să fac asta. Dar poate, într-o zi, cineva o va face.

Până atunci, nu uita de concursul lansat de UTOK.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.