Întâlnire nocturnă cu istoria

În centrul orașului Atena se ridică falnică o colină sacră fortificată, cea mai cunoscută acropolă din lume (în limba greacă, acropola înseamnă oraș ridicat și provine din cuvintele acros = ridicat și polis = oraș). În numeroase orașe grecești existau astfel de așezări fortificate, iar o parte dintre aceste acropole se mai păstrează și astăzi. Bijuteria istorică arhitecturală din Atena face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, din anul 1987.

Aici erau, din cele mai vechi timpuri, principalele edificii publice din Atena. În timpul războaielor medice a fost distrusă de către perși, fiind reconstruită în perioada “secolului de aur” a lui Pericle (secolul al V-lea î.Hr.).

Cele mai importante monumente de pe Acropolă sunt Parthenonul și Erehteionul.

Parthenon

Parthenonul este dedicat zeiței Atena, și a început să fie construit în anul 447 î.Hr., pe locul unui vechi templu al zeiței, distrus de invazia perșilor din 480 î.Hr. Deși era o clădire sacră, a fost folosită inițial ca tezaur, apoi a fost transformată într-o biserică creștină dedicată Fecioarei Maria. După cucerirea otomană, a fost transformată în moschee (anii 1460). În 1687, Parthenonul, folosit ca depozit de muniție, a fost deteriorat de un bombardament venețian, explozia cauzând prăbușirea a 28 de coloane și a statuilor. La începutul secolului al XIX-lea, Lordul Elgin a luat câteva dintre sculpturile care “supraviețuiseră” și le-a vândut Muzeului Britanic, unde sunt expuse astăzi ca Elgin Marbles.

Originile numelui vin de la cuvântul grecesc parthenon care se referă la apartamentele femeilor necăsătorite dintr-o casă și se pare că era utilizat la început doar pentru o anumită cameră din templu, probabil camera în care cele patru fecioare alese în fiecare an să o servească pe Atena țeseau un peplum, cu care înveșmântau statuia din lemn de măslin a acesteia. Conform unor alte teorii, denumirea vine de la parthenos (fecioară în limba greacă) și se referă fie la zeița virgină Atena, fie la fecioarele care, prin sacrificiul lor, garantau siguranța orașului.

Mai târziu, termenul a fost extins la întreaga clădire (prima dată în scrierile lui Demostene, în secolul al IV-lea).

1

2

3

Erechteion

Erechteionul este situat în partea de nord a Acropolei și este un templu dedicat Atenei Polias (partea de est) și lui Poseidon (partea de vest) și simbolizează legenda nașterii orașului, din lupta dintre cei doi zei. Numele său vine de la legendarul erou grec Erichthonius sau de la marele rege Erechtheus, pomenit în Iliada lui Homer. Cu cât mai multe legende, cu atât mai bine pentru turiști, nu?

Templul este ridicat pe o pantă, așa încât partea de nord și cea de vest sunt cu 3 metri mai puțin înalte decât cele de sud și de est. Este construit în întregime cu marmură de pe Muntele Pentelikon. Pe latura sudică, se găsește Porticul Cariatidelor, cu celebrele sale șase statui de tinere femei. Una dintre ele a fost dusă la Londra de către lordul Elgin, iar celelalte au fost transferate la Noul Muzeu al Acropolei, unde pot fi admirate în toată splendoarea lor, după ce au fost curățate cu ajutorul unor tehnologii speciale.

4-min

5-min

Secolele care au trecut, intemperiile și, nu în ultimul rând, milioanele de vizitatori și-au pus amprenta asupra acestor bijuterii arhitectonice. De-a lungul timpului, au fost efectuate lucrări de restaurare și se vehiculează chiar ideea de-a nu mai permite accesul turiștilor. Se sperăm că nu va fi nevoie de așa ceva.

Așa arată centrul Atenei într-o seară de ianuarie:

6-min

7-min

8-min

9-min

Pe partea de nord a Acropolei se găsește Agora Romană.

10-min

11-min

13-min

14-min

Din peisaj nu puteau, desigur, să lipsească măslinii.

15-min

16-min

De sus se vede Piața Monastiraki, una dintre cele mai importante zone de shopping ale orașului. În mijlocul pieței, ruinele Greciei Antice pot fi admirate printr-un fel de vitrină.

17-min

Târziu, în noapte, magazinele se închid, localnicii se retrag la casele lor iar turiștii se îndreaptă spre hoteluri.

18-min

În drum spre hotel, o ultimă fotografie: biserica Panagia Kapnikarea.

dsc_3642-min

Noapte bună, Atena!

dsc_3615-min

Publicitate

4 gânduri despre „Întâlnire nocturnă cu istoria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.