Cum să economisești în bucătărie

Cred că te-ai confruntat de multe ori până acum cu risipa de mâncare. Poate părea paradoxal să vorbim despre asta în condițiile în care mâncarea nu este deloc ieftină în România. Și totuși… Pentru că nu ești, probabil, vreo magiciană a bucătăriei ca să poți planifica și măsura exact porțiile pentru fiecare masă, constați, de multe ori că trebuie să arunci cantități, mai mici sau mai mari, de alimente. Motivele sunt multe. Am cumpărat alimente în cantități prea mari, nu s-au mâncat toate porțiile din mâncarea pe care am pregătit-o, am uitat câte ceva prin frigider și multe altele.

Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, Economisește cu Jamie, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele.

  1. Congelează alimente de sezon

Cumpără verdețuri și legume de sezon, toacă-le și pune-le în punguțe la congelator. Legumele congelate își păstrează mare parte din elementele nutritive și, în plus, poți folosi exact cantitatea de care ai nevoie (nu decongelezi decât strictul necesar). Verdețurile pot fi folosite la aromatizarea mâncărurilor și au gustul celor proaspete. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că le ai oricând la îndemână.

Eu congelez verdețurile (mărar, pătrunjel) sub formă cilindrică, așa că tai câte o rondea de câte ori am nevoie pentru asezonarea mâncărurilor pe care le pregătesc.

  1. Găsește o utilizare pentru alimentele mai puțin proaspete

Alimentele care stau de mai mult timp în frigider sau în cămară pot fi reîmprospătate sau pot fi folosite pentru prepararea de sucuri, compoturi, piureuri, gemuri, siropuri, sorbeturi.

Câteva exemple:

– salata ofilită poate fi reîmprospătată cu apă cu gheață și lămâie

– pâinea se încălzește în cuptorul cu microunde

– bananele cu coaja oxidată (de culoare maro) pot fi curățate, feliate și congelate, pentru a fi folosite ulterior pentru prăjituri sau smoothie.

10958945_1003442019685181_6658145589858315245_n

  1. Păstrează corect alimentele

Asta te va ajuta să reduci cantitatea de alimente pe care ești nevoită să le arunci pentru că s-au stricat înainte de a fi consumate. AICI poți să afli mai multe despre cum să păstrezi corect alimentele.

 10952882_1003441903018526_2726466808732726288_n

Tu ce „trucuri” folosești ca să previi risipa de hrană?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s