Foarte pe scurt, de la autor:
„De când mă mutasem în vechiul apartamnent al bunicii ajunsesem într-o altă lume, populată de personaje care mai de care mai ciudaate. De întâmplări, ce să mai spun: o femeie fatală care dispare în biserică, o tânără care îmi sperie iubita, un moș nazist care mă urmărește, un străin care caută să dezlege același mister ca mine, un client amenințător care face să tremure până și geamurile biroului … ce urma să se mai întâmple?”
Domeniile Murani e locul perfect dacă vrei să petreci câteva ore în natură, împreună cu familia. Se află în satul Murani, comuna Pișchia, la 25 de kilometri de Timișoara, pe loc fostului domeniu al baronului Murany.
Este un centru de agrement, amenajat foarte frumos, în jurul fostului conac. Acesta a fost construit în 1781 de Josep Kulterer, care a devenit ulterior Baron de Murany. Pe moșia cumpărată de la Fiscul Austriac, baronul a amenajat un parc dendrologic cu specii exotice, unii dintre arbori putând fi admirați și azi.
Domeniul și-a schimbat proprietarii de-a lungul timpului, iar în 1949 a fost confiscat și a ajuns în proprietatea statului, fiind retrocedat în anul 2000. Actualii proprietari l-au cumpărat în 2018.
Auzisem de ceva vreme de Domeniile Murani, dar n-am reușit să ajungem acolo până ieri. Fiind sâmbătă, ne așteptam să fie aglomerat. iar numărul amre de mașini parcate în fața domeniului ne-a dat dreptate. Dar parcul este atât de întins încât toată mulțimea de oameni s-a împrăștiat și nu a fost deloc aglomerat.
Taxa de intrare e 10 lei, de la 2 ani în sus, lucru care mărturisesc că m-a cam surprins. N-am prea văzut până acum taxă de intrare la copii mici, de obicei până la 7 ani au gratuitate. Ca să nu mai zic de elevi, care au, în cele mai multe locuri de agrement, tarif redus.
La intrare, se află o hartă cu locurile de interes de pe domeniu și un panou cu un scurt istoric al acestuia.
Vizitatorii sunt întâmpinați de un simpatic tramvai cu cai, care a fost amenajat ca spațiu de servit masa, dar care, probabil din cauza restricțiilor, era închis. Oricum, era foarte cald afară, așa încât nimeni nu cred că simțea nevoia să se închidă într-un tramvai.
După ce am trecut de zona destinată mâncării, spațioasă, cu multe mese, așezate și al umbră și la soare, să fie pe toate gusturile, am ajuns la ferma cu animale și păsări: găini, lebede, păuni, rațe, ponei, capre, un cal și frumoasele rațe negre, cu penaj catifelat.
Pentru copii sunt amenajate locuri de joacă, cu tobogane, trambuline, leagăne, loc de pictat, mici pavilioane în copaci, dar și un mini-parc de aventură.
Pe cărarea cu hibiscus am ajuns în parcul dendrologic, unde am văzut seniorii domeniului, metasequoia, platanul secular și salcâmul domnesc, unul mai frumos ca altul. Peste tot, sunt amenajate locuri de popas și de luat masa.
Conacul nu e renovat, probabil că așteaptă și el zile mai bune, dar parcul care-l înconjoară e o minunată oază de liniște și de verdeață, unde poți poposi pe trunchiuri de copaci care îmbie vizitatorul la popas.
La umbra bătrânulul sequoia, am făcut un picnic, cu mâncare bună și consistentă, fiecare după gustul lui (inclusiv vegetarian). Ca orice român neaoș la picnic, eu am ales mici și bine am făcut. Sunt bestiali, să nu-i ratați dacă ajungeți acolo. Și vă mai recomand limonada făcută la fața locului.
Era să uit să vă spun despre diversele locuri instagramabile, amenajate special pentru doritori.
E important de precizat că locul este foarte curat (peste tot, inclusiv la toaletă), n-am văzut nici un colț de șervețel aruncat pe jos. Deci se poate, dacă vrem.
Dacă sunteți prin apropiere, vă recomand să mergeți la Domeniile Murani! Noi singur vom repeta experiența.
Un fel de introducere: Literatura română contemporană este (mult) mai săracă cu Eugen Ovidiu Chirovici și Cătălin Dorian Florescu, care scriu (din păcate pentru noi, românii) în altă limbă decât cea a țării în care s-au născut. Tot din păcate, manualele de limbă română din viitor, mai mult sau mai puțin apropiat, au ratat șansa să-i aibă pe cei doi între filele lor.
Acestea fiind zise, să facem cunoștință cu autorul Zairei, o minunăție de carte.
Cătălin Dorian Florescu (n.1967, Timișoara) a făcut prima călătorie în Italia și America, la vârsta de 9 ani. In 1982, a plecat, împreună cu părinții, în Elveția, unde s-au stabilit în Zürich. A primit cetățenie elvețiană, a studiat psihologia și psihopatologia la Universitatea din Zürich. Între 1995 și 2001 a lucrat ca psihoterapeut într-un centru de reabilitare a narcomanilor, iar din 2001 este scriitor liber-profesionist.
A publicat în Elveția și în Germania și a primit mai multe premii literare. Continuă lectura „ZAIRA de Cătălin Dorian Florescu – o mostră bună de literatură română scrisă (din păcate pentru literatura română) în altă limbă”
Am fost aseară la lansarea unei cărţi apărute la Editura Polirom. Viaţa şi întoarcerea unui Halle pe numele ei, carte scrisă de timişoreanul Alexandru Potcoavă. Locul faptei: primitorul spaţiu al Librăriei Corina. Participanţii: câţiva – foarte puţini – rătăciţi prin zonă, dacă e să mă iau după viteza cu care s-au făcut nevăzuţi la sfârşit.
N-am simţit bucuria de a participa la un astfel de eveniment, niciun vibe care să te facă să te rupi de lumea de afară şi să te conectezi la lumea imaginată de autor, mai ales că acţiunea se întâmplă (şi) în zona noastră geografică. Şi cum să te rupi de lumea de afară când năvăleşte ea peste tine sub forma unei doamne cu telefonul dat pe difuzor? Trebuie să fii arădean să dai buzna într-o librărie cu zgomotul la purtător!
Participarea restrânsă şi grăbită a confirmat, o dată în plus, că nu există în Arad o comunitate a iubitorilor de carte. Una care să zăbovească la o vorbă (plus ceva de-ale gurii, cu generozitate oferite de gazdă). Şi nu mă refer aici la comunitatea scriitorilor arădeni, despre care am auzit că există, ci la cititorul obişnuit, cel care face din lectură o pasiune.
Aradul se laudă cu două universităţi, şcoli, are o bibliotecă plus câteva instituţii culturale. Unde era toată lumea aseară?
Nu e de mirare că lansările de carte sunt atât de rare în Arad, din moment ce publicul nu prea e doritor să participe. Şi chiar cei care o fac, e pentru că se cunosc cu autorul. De data asta, cred că autorul e prea tânăr ca să trezească curiozitatea arădenilor preocupaţi şi ocupaţi cu cartea, uşor trecuţi nu doar de prima tinereţe pe care i-am văzut la alte lansări.
Despre carte o să vă povestesc după ce o citesc (sigur nu atât de amănunţit cum a făcut-o doamna care a prezentat-o aseară), deocamdată vă invit să treceţi pragul librăriei Corina şi s-o cumpăraţi. Nu uitaţi să luaţi înainte telefonul de pe difuzor! Nu e nimeni curios să vă audă conversaţiile.
Că Aradul e un oraș în care pietonii au o viață grea nu mai e, probabil, un secret pentru nimeni. Aradul e un oraș de șoferi și de bicicliști. Dacă alegi să fii trotuarist, cum zicea fii-mea când era mică, ai făcut cea mai proastă alegere posibilă.
În primul rând, șoferii parchează fix unde vrea volanul lor – da, știu, e oo problemă cu locurile de parcare, dar asta nu înseamnă că trebuie să blochezi trotuarul, să mă obligi pe mine să ies în șosea și să fac slalom printre mașini – iar uneori te poți trezi nas în bot cu vreo mașină circulând nestingherită de nimeni fix în centrul orașului. Li se mai spune și bizoni, dar nu pare să-i deranjeze prea tare 😊.
Ieri dimineață, pașii (tehnic vorbind roțile mașinii) m-au dus iar la aeroportul Traian Vuia din Timișoara. de unde urma să decolez spre București. Bun prilej să constat că, deși a fost o iarnă cam lungă, rezervele de murături ale aeroportului nu s-au terminat încă. Altfel nu-mi explic de ce lucrătorii se comportă de parcă ar fi proaspăt extrași din borcanul cu castraveți murați. Continuă lectura „Aeroportul din Timișoara și rezervele lui inepuizabile de murături”
Vineri am participat la November Notes in Social Media, la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara. Pentru mine a fost primul eveniment de acest gen la care am participat, așa că nu știam exact la ce să mă aștept.
Continuă lectura „Cum a fost la November Notes in Social Media”
– November Notes in Social Media este un eveniment care se adresează celor pasionați de mediul online, oamenilor deschiși spre nou, cărora le place munca în echipă, care își doresc să promoveze valori comune, care muncesc din greu. dar se și distrează pe măsură.
– November Notes in Social Media este pentru oamenii care au povești de spus, dar și pentru oamenii care vor să le asculte și să învețe din ele.
– November Notes in Social Media se adresează bloggerilor, mai vechi sau mai noi, oamenilor care lucrează în relații publice sau comunicare, dar și studenților interesați. Continuă lectura „November Notes in Social Media”
Ca orice arădean care se respectă, m-am bucurat că Timișoara a devenit Capitală Culturală Europeană 2012 (haha, ce glumă bună), fără să mă gândesc că ar trebui să cer voie de la tatăl și mamăl hipsterilor timișoreni să fac asta. Zice domnul respectiv (Mircea Dragu, pe numele lui) că nu am voie să mă bucur sau să mă prefac că mă bucur (fir-ar să fie cu prefăcuții ăștia) dacă nu îndeplinesc niște condiții.
Așa că am purces să-mi întocmesc dosarul de candidat la titlul de „Bucuros de Timișoara 2021”, mai ceva ca cei care se pregătesc pentru concursul de directori de școli.
Uite-aici criteriile:
– Ai pornit televizorul mai des decât ai deschis o carte – Da, recunosc că pornesc televizorul în fiecare dimineață să aflu ultimele știri și, mai ales, cum va fi vremea. Nu prea deschid o carte la ora 7 dimineața.
– Ai văzut cel puțin un episod cap-coadă dintr-un serial turcesc – O, da, am văzut, nu un episod cap-coadă, ci un serial întreg, Suleyman Magnificul. N-am ratat niciun episod, mă uit și în reluare câteodată. E vreo problemă aici?
– Deși ai buletin de Tm, bagajul tău lexical nu include cel puțin 50 de cuvinte din limbile sârbă, maghiară, germană – Ups, n-am buletin de Timișoara, dar intenționez să-mi fac rost de unul, când o să ies la pensie. Mult după 2021, zice Legea pensiilor. Continuă lectura „Am băgat și eu capul în poza Timișoara 2021”
Am fost, zilele trecute, cu treburi de serviciu, prin orașul de pe Bega. M-am bucurat să fiu acolo, ca de fiecare dată, cu atât mai mult cu cât, de data asta, trebuia să stau mai mult de o zi. Am (re)găsit un oraș încântător, înflorit și înfloritor în care viața pare să curgă mai lin decât în alte părți. Multă lume la plimbare prin oraș, prin parcuri, la terase. Probabil și la Iulius Mall, dar de data asta n-am avut timp să ajung acolo.
Dorina Danila 