Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.
De obicei, nu particip la aşa-numitele maratoane de lectură, cel puţin din două motive In primul rând, citesc în ritmul meu propriu şi nu-mi place să fac asta sub presiunea timpului. In al doilea rând, prefer să am libertatea de a alege ce să citesc, fără să fiu limitată de vreo listă, cu atât mai puţin de una kilometrică.
Zilele trecute, am dat însă, într-un grup de Facebook pe care-l mai vizitez, din când în când, de un maraton de iulie, care mi s-a părut chiar simpatic, aşa că am zis să-l încerc. I-am spus maratonul afinelor, fiindcă e inspirat dintr-o rețetă de smoothie de afine, și iată ce ne propune:
1. O carte cu coperta mov ca afinele (eu zic că merge și albastru închis, de la blueberry)
2. O carte cu coperta albă ca laptele
3. O carte cu o poveste de dragoste, dulce ca mierea
4. O carte de minim 500 de pagini (să respectăm cantitățile din poză )
5. O carte cu un subiect nu tocmai plăcut – dramă, ficțiune istorică sau orice altceva considerați că se încadrează.
Jean-Luc Bannalec este pseudonimul literar a lui Jörg Bong (n.1966), critic literar, editor, scriitor, fotograf și jurnalist german. Lucrează ca publicist și locuiește în Frankfurt-pe-Main și în Bretania, iar din 2012 a început să publice seria de romane polițiste dedicată comisarului Dupin. Cărțile au fost traduse în mai multe limbi și s-au bucurat de mare succes. De asemenea, au fost ecranizate și difuzate în mai multe țări europene..
Ce m-a făcut să cumpăr cartea?
Atunci când am văzut-o în librărie, nu știam nimic despre carte. N-o văzusem pe nicăieri, n-auzisem de ea, iar numele autorului îmi era total necunoscut. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Au unele cărți așa un dar de a mă face să visez cu ochii deschiși la locurile în care se întâmplă acțiunea, încât aș fi în stare să mă urc în cel mai apropiat mijloc de transport capabil să mă ducă acolo. În lipsa lui, mă mulțumesc să mă teleportez cu ochii minții și să-mi imaginez cum ar fi să fiu acolo. Și asta indiferent de genul cărții, roman de dragoste, thriller, memorialistică, roman polițist, însemnări de călătorie (normal!), chiar ficțiunea istorică. Important e să aibă acel ceva care să-mi stârnească dorul de ducă.
Al optulea păcat este un thriller care are ca punct central al întâmplărilor giulgiul de la Torino. O carte cu un ritm alert, cu multă acțiune, dar și care te face să-ți pui multe întrebări. O carte despre intrigi, manipulare, trafic de influență și crimă.
La prima vedere e departe de o carte de călătorii. Totuși, drumurile personajelor duc la Roma, la Vatican, la Munchen și chiar într-un burg izolat german. Și cum să nu vrei să vizitezi (sau să revizitezi) Roma, atât de frumos evocată? Cât despre burgul german, interesant loc, deși cam înfricoșător. Doar e vorba de un thriller, nu? Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Tracy Chevalier ((n.1962, Washington D.C.) este o scriitoare de origine americană, care locuiește la Londra, și despre care am scris mai multe aici.
Despre carte:
Romanul Albastru pur are două planuri narative distincte – unul în secolul al XX-lea, altul în secolul al XVI-lea – care se împletesc pe parcurs, la fel ca destinele celor două protagoniste, Ella Turner și Isabelle du Moulin.
Când Ella se mută în Franța împreună cu soțul ei, Rick, un arhitect care primise o slujbă la Touluse, este hotărâtă să-și croiască o nouă viață în Lisle-sur-Tarn, mica localitate franceză în care s-au stabilit cei doi soți. Numai că lucrurile se dovedesc mai complicate decât crezuse tânăra americancă. Locuitorii nu par s-o privească cu simpatie, iar limba franceză îi dă bătăi de cap. Mai presus de toate, un coșmar începe să-i bântuie nopțile. Un coșmar în care revine mereu culoarea albastru. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Paris…un oraș fascinant, care a atras dintotdeauna ca un magnet oameni din toate colțurile lumii. Paris…orașul iubirii, dar și al artiștilor. Paris…o sursă nesecată de inspirație pentru scriitori.
Iată zece titluri de cărți care te vor face să visezi să mergi să vezi sau să revezi Parisul.
„Două povești se întâlnesc în Un apartament la Paris: una din La Belle Epoque, alta din lumea contemporană. Pornind de la fapte istorice, una urmărește spectaculosul jurnal al lui Marthe de Florian, celebra demimondenă a Parisului de la sfârșitul veacului al XIX-lea, cealalt, viața unei experte în mobila europeană de la casa de licitații Sotheby’s, April Vogt. Pe măsură ce April, ajutată de un seducător avocat parizian, descoperă secretele vieții tumultuoase a lui Marthe, o întreagă epocă, strălucitoare și frământată, se conturează aducând în prim-plan figurile unor personaje cunoscute, precum pictorul Giovanni Boldini sau Robert de Montesquiou, dar și locuri sau cafenele din vechiul Paris: Maxim’s, Cafe Zephyr, Folies Bergeres, Opera Garnier, Pigalle. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Lucinda Riley (n.1966, Irlanda) este o scriitoare de romane de ficțiune istorică. Și-a petrecut primii ani de viață în Irlanda, după care, împreună cu părinții, s-a mutat în Anglia. A fost actriță de teatru, film și televiziune, dar, din cauza unei probleme de sănătate, a fost nevoită să-și întrerupă cariera artistică, s-a căsătorit și a început să scrie. A publicat primul roman la vârsta de 24 de ani.
Cărțile ei au fost traduse în peste 35 de limbi și s-au vândut în lumea întreagă, în peste 15 milioane de exemplare.
Este căsătorită și are 4 copii.
Despre carte:
Secretul orhideei este un roman de ficțiune istorică care mi-a plăcut foarte mult. Aș zice că aduce pe undeva cu unele dintre cărțile scrise de Kate Morton. Stil de scris asemănător, două povești de viață la o distanță mare de timp, un conac englezesc și un secret de familie care se lasă greu descoperit.
Am fost surprinsă să citesc pe Goodreads că unii cititori au asemănat cartea cu un chic-lit, mie nu mi s-a părut deloc așa.
Totul începe cu povestea unui prinț al Siamului care îi dăruiește femeii pe care o iubește o pretinsă orhidee neagră. Pretinsă, pentru că era, de fapt, o floare vopsită, fără ca prințul să știe asta. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Peter Mayle (1934-2018) este un autor britanic despre care poți citi mai multe aici.
Despre carte:
Din nou în Marsilia este o încercare a lui Peter Mayle de a ieși din zona de confort pe care i-au dat-o, probabil, cărțile cu Provence, care l-au și făcut celebru, de altfel. Nu e prima încercare, a mai făcut-o odată cu Hoțul devinuri, care are același pesonaj principal, Sam Levitt. Romanul detectivistic nu-l avantajează prea tare însă pe Mayle, așa că ambele încercări rămân mai degrabă mediocre din punct de vedere al acțiunii. Nimic palpitant nu se întâmplă, cel mult o răpire, o încercare de incendiere sau o bătaie încasată de un ziarist de la „gorilele” unui milionar britanic. Desfășurarea acțiunii este simplă și previzibilă, iar sfârșitul, la fel.
Francis Reboul, un înstărit om de afaceri francez, îl angajează pe Sam Levitt, un detectiv american, care-i subtilizase vinuri de trei milioane de euro în Hoțul de vinuri, să-l ajute să câștige un concurs de proiecte imobiliare. Ceilalți doi competitori sunt un britanic și o pariziancă. Banii puși în joc sunt mulță, așa încât lupta este acerbă (iar corupția la nivel înalt, pe măsură), iar competitorii nu se dau în lături de la nimic.
Personajele sunt plate, banale, neinteresante, n-am reușit să rezonez cu niciunul dintre ele.
Ce mi-a plăcut
Dacă ar fi fost după intrigă sau după personaje, probabil că nu i-aș fi dat mai mult de 2 stele pe Goodreads. Ce mi-a plăcut mie este călătoria prin Marsilia și prin împrejurimi, cu interesante detalii istorice, geografice și, mai ales, gastronomice. O bilă neagră și aici, celebra supă bouillabaisse cu care suntem „amenințați” nu și-a făcut apariția. Au apărut, în schimb, alte delicii culinare.
„Prânzul se dovedi la înălțimea împrejurimilor. Fu o paradă a deliciilor preferate de Mireille, începând cu un aperitiv,beignets de fleurs, flori de zuchini pane.
După acestea urmară tartele cu anșoa și măsline pe pod de ceapă înăbușită – clasica pissaladière de Nisa.. Felul principal, favoritul numărul unu al bucătăresei, era o șarlotă cu miel și pătlăgele, serită cu cartofi prăjiți în grăsime de gâscă. Și în cele din urmă, o supă de piersici aromată cu crenguțe verzi de verbină.”
Recomandare
Dacă vrei o carte ușoară, care să nu te solicite prea mult (spre deloc) asta e cartea perfectă. Amuzantă, ușor de citit, nesolicitantă.
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Furculița literară ia cina în compania a doi chefi francezi de trei stele Michelin, la restaurantul Chez Pierre din Marsilia, „un restaurant de modă veche, amenajat fără fast, cu mese solide, acoperite cu fețe de masă albe, pe care se aflau tacâmuri de argint”.
„Am început, evident, cu o cană de supă de pește tradițională, apoi am trecut la o mâncare delicată cu scoici minuscule, nu mai mari decât unghiile unui bebeluș; crustaceele transparente erau crescute în peștera restaurantului de sub faleza izbită de valuri. Ca fel principal am avut loup de mer prăjit la gril, pe tulpini de fenicul și apoi stropit cu Pernod; ospătarul, cu un prosop pe braț, a flambat spectaculos lavracul în fața noastră folosindu-se de un chibrit lung, iar tulpinile de fenicul și bucățile de lămâie din jurul peștelui încă ardeau mocnit când ne-a pus farfuriile în față.”
Totul stropit din belșug cu șampanie Krug din 1928, proaspătă și spumoasă „ca o mireasă care roșește, și nu își trăda deloc vârsta. Datorită ei îmi venea să cânt, să dansez, să mă îndrăgostesc.”
Desertul a fost un tort cu migdale ușor și „o dușcă de coniac, ca să ne curățăm sinusurile.”
Furculița literară e o răsfățată la Marsilia ea a luat cina și împreună cu trei personaje ale lui Peter Mayle.
Pentru că la masă se afla și o tânără spaniolă, cina a început cu tapas.
„În acea seară de mai erau cincisprezece feluri din care puteau alege: pata negra – șuncă de la porci hrăniți cu ghinde,” provenind din Spania, icre de ton stropite cu ulei de măsline, pătlăgele prăjite presărate cu mentă, tartar de somon cu miere și mărar, flori de zuchini pane, anghinare, pește-undițar, anșoa – o selecție de bunătăți care-i făcu să suporte cu greu agonia indeciziei. Se hotărâră în cele din urmă să comande fiecare câte trei feluri de tapas, urmate, la insistențele lui Philippe, de speciallitatea casei: sepie cu paste negre.”
„Specialitatea casei sosi în toată gloria ei întunecată. Tentaculele și feliile subțiri de sepie se odihneau pe un pat de paste negre. Într-o parte, pentru o schimbare a texturii, fsrfuria era ornată cu ceea ce Philippe considera o revelație pentru cerul gurii – un sos alb și crems din brânză de capră.”
Iar la desert, profiterol cu cremă Chantilly sau „brânză Manchego – tăiată în felii subțiri, ca la carte – cu gem de gutui și un pahar de vin roșu de Languedoc.” După preferințe.
Dacă vrei să afli cu te mai poți răsfăța în Provence, citește Din nou în Marsiliade Peter Mayle.
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
