Acces interzis persoanelor cu greutate

stop

Asta ar trebui să stea scris la intrarea în unele magazine, ca să nu se mai obosească duoamnele vânzătoare cu dialogul comercial.

Intru azi într-un magazin de la parterul complexului Ziridava. Genul acela de magazin cu bling-bling-uri, pe care le cumperi sub impulsul momentului, chiar dacă n-ai neapărată nevoie de ele. Poșete cu sclipici, decorațiuni boho-chic sau ceva, rochii de mărimea unor batiste, chestii de genul ăsta. Un magazin cu mărfuri care trebuie să-ți facă cu ochiul ca să la iei acasă. Nu o brutărie, unde intri, ceri o pâine și bine, pa. Continuă lectura

Reclame

În căutare de Nuferi negri

Sau Cum să rămâi fără cartea lui Michel Bussi. Sau Cât de proaste pot fi serviciile Prioripost.

S-a întâmplat săptămâna trecută să fac o comandă la Libmag, o librărie online extrem de serioasă și de punctuală. Miercuri am solicitat cartea, și în aceeași zi a fost predată curierului Prioripost. Până aici, toate bune și frumoase. Problemele au început (din nou, a câta oară?) când a ajuns coletul în satul cu bloguri, Arad pe numele lui. Continuă lectura

De ce nu mai citește lumea?

Carti albe

Asta e o întrebare care zguduie din când în când blogosfera literară și, mai ales, social-media aferentă. Cu referire, în special, la tineret. Tinerii din ziua de azi nu mai citesc, vezi Doamne, cum citeau părinții lor la vârsta respectivă. Cum apare întrebarea, cum încep să curgă explicațiile, argumentele și chiar acuzațiile. De fapt, întrebarea e incompletă, fiindcă în cele mai multe situații, ea vizează cărțile și nu alte „materiale” de citit. Deci, de ce nu citesc tinerii cărți? Continuă lectura

Ia să vă văd, mai sunteți acum Charlie?

Cu ceva vreme în urmă, mi se umpluse dintr-o dată feed-ul de steagul Franței și de declarații cum că „Je suis Charlie”. Toată lumea părea că se transformase brusc în Charlie. Era imediat după atacul de la redacția Charlie Hebdo, căruia i-au căzut victimă câțiva membri ai redacției.

La un moment dat aveam impresia că numai eu nu sunt Charlie, că sunt singura care circulă pe contrasens, ca în bancul acela celebru. Cu toate astea n-am simțit nevoia să mă dau peste cap și să mă transform în Charlie, în primul rând pentru că nu empatizez deloc cu genul lor de „umor”. În al doilea rând, pentru că simțul de turmă e cam atrofiat în cazul meu. Și în al treilea rând, fiindcă nu credeam că mulțimile virtuale de Charlie ar rezolva ceva, oricât de numeroase ar fi fost ele. Continuă lectura

Open book – târg de carte în aer liber

Tehnic vorbind, nu e un târg în aer liber, cum a fost promovat în social-media, ci într-un cort cam aglomerat: Sigur că nu mă așteptam să văd un târg de carte sub cerul liber, dar poate că se putea găsi o denumire mai inspirată. Ar fi fost și culmea să fie în aer liber, dacă mă gândesc la ploaia care s-a abătut cumva neașteptat asupra noastră.

pliant Continuă lectura

FlorAr între râsu’-plânsu’

FlorAr

Nu știu cine le-a dat diploma de organizatori de evenimente celor care au decis că cea mai bună perioadă pentru organizarea unei expoziții de flori e taman începutul lunii iunie, când soarele nemilos pârjolește tot ce-i iese în cale. Și nu e ca și cum asta ar fi prima dată când se întâmpla asta. Zic cârcotații că s-au inspirat de la vecinii timișoreni. Nuuu, n-are cum, dacă ar fi fost așa, ar fi organizat festivalul, expoziția sau ce vrea să fie, în aprilie, când  vremea e mai prietenoasă cu astfel de manifestări.

FlorAr Continuă lectura

Aeroportul din Timișoara și rezervele lui inepuizabile de murături

Ieri dimineață, pașii (tehnic vorbind roțile mașinii) m-au dus iar la aeroportul Traian Vuia din Timișoara. de unde urma să decolez spre București. Bun prilej să constat că, deși a fost o iarnă cam lungă, rezervele de murături ale aeroportului nu s-au terminat încă. Altfel nu-mi explic de ce lucrătorii se comportă de parcă ar fi proaspăt extrași din borcanul cu castraveți murați. Continuă lectura

Cum s-au îmbrăcat celebritățile la nunta regală

Și a fost nunta anului. Prințul Harry și actrița americană Meghan Markle s-au căsătorit la capela St.George de la castelul Windsor, în prezența celor apropiați cuplului. De la membrii familiilor până la celabrități din lumea cinematografului, sportului sau televiziunii. Toți s-au adunat să-i susțină pe cei doi miri, dar și să facă o adevărată paradă a ținutelor (mai mult sau mai puțin inspirate). A existat un dress-code, așa cum se cuvine la o nuntă, mai ales la una regală, unii au ales să-l respecte, alții s-au sinchisit mai puțin.

Și pentru că e plin Internetul de nunta regală, am băgat și eu capul în poză și m-am uitat cu atenție la cum s-au îmbrăcat invitații la nuntă (și, în special, invitatele). Și am constatat că pot împărți ținutele vestimentare în patru categorii: superbe, inspirate, banale, mai puțin inspirate. Nu sunt în niciun caz vreo specialistă în modă, așa că alegerile sunt foarte, foarte subiective și evident diferite de ale altora. Așa că, în loc să aruncați cu roșii, mai bine spuneți-mi ce v-a plăcut vouă și ce nu la nunta regală :). Continuă lectura

Întrebarea zilei #13

Cum e posibil ca o carte care a avut un traducător, un redactor, un tehnoredactor și DOI corectori să aibă atât de multe greșeli de ortografie?

  • „…și alți prieteni și membrii ai familiei, formând cu toții o procesiune …” (pag.31) – dacă scrii prieteni cu un singur i, de ce scrii membri cu doi de i?
  • „Amadeo a fost surprins când, l-a începutul anului 1919…” (pag. 68) – auch!!
  • „A dus o măslină l-a gură,…” (pag. 119)
  • „Inima doicii a luat-o razna. Nu știe ce să facă, dar încearcă să stăpânesc situația…” (pag. 191) – greu cu conjugarea verbelor!
  • „-Ți-am adus un cadou, zice el./…/-Ce ce? întreabă ea.” (pag.383) – de ce nu suntem mai atenți? 🙂
  • „Îi veneau greu și să vorbească, sărmanul de el, atât de modest era.” (pag. 225) – iar conjugarea verbelor?
  • Vreau să știu că apreciez foarte mult graba cu care te-ai întors din Italia…” (pag. 229) – eu știu, tu știi, el știe :).

Uite așa a reușit o editură cu pretenții să facă o varză dintr-o carte foarte bună. Păcat. Am înțeles că nu sunt plătiți prea bine traducătorii și redactorii, dar cititorul, care dă o grămadă de bani pe o carte, ce vină are?

Încăperi ferecate

 

Baba și Moșu’

M-am amuzat citind un comentariu pe FB al unui proaspăt bunic autointitulat Moșu’, dar m-am gândit că eu (la fel de proaspătă bunică) nu aș vrea să mi se spună Baba, nu mi s-ar părea deloc distractiv. Nici mama mea, proaspătă străbunică, nu ar zice „Te pupă baba!”.

„Moșule, ce tânăr ești!”, așa se autoironizează nașul meu, fredonând un cântec foarte popular cu ceva vreme în urmă. Îl cântau două fete pe care le chema (încă le mai cheamă) Andreea, așa că li se spunea Andrelele. Cum ar suna însă „Babo, ce tânără ești”? Cam aiurea. Și am observat că, la București, se-ntâmplă uneori ca ospătarul să fie apelat Moșule!  Cum ar suna însă Babo, nota, te rog!? Continuă lectura