Furtul rubinului regal de Agatha Christie

Despre autoare:

Agatha Christie (1890 – 1976) este una dintre cele mai cunoscute și vândute autoare britanice, despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Furtul rubinului regal este o colecție de povestiri, apărută la Editura Multi Press International (2003). Nu sunt neapărat fană a povestirilor, mai ales ale celor mystery, fiindcă mi se pare că nici nu intri bine în atmosferă, că s-a și dezlegat enigma, așa că prefer romanele. Totuși sunt bune și povestirile, fiindcă se mai întâmplă uneori să n-aam răbdarea necesară unei intrigi mai elaborate. Se pare că povestirile din această carte au fost publicate și sub titlul Expresul de Plymouth, dar niciuna dintre variante nu pare să mai fie disponibilă decât în anticariate.

Așa cum Hercule a avut parte de 12 munci, Miss Marple a avut parte de 13 probleme și Hercule Poirot a avut de dezlegat 11 cazuri misterioase.

Povestirea mea preferată este cea care dă titlul cărții, Furtul rubinului regal. Un prinț dintr-o țară îndepărtată îl angajează pe Poirot să-i recupereze un rubin pierdut într-o așa-zisă aventură amoroasă, prilej pentru Poirot să petreacă un Crăciun tradițional într-un conac englezesc din secolul al XIV-lea. Majoritatea cazurilor sunt povestite de bunul prieten al lui Poirot, căpitanul Hastings, o prezență destul de discretă, totuși.

În celelalte povestiri, micul detectiv belgian are de-a face cu diverse personaje, mai mult sau mai puțin exotice. Printre ele, o pretinsă lady care s-a dovedit o hoață de bijuterii, o contesă rusoaică cu aceeași ocupație ca falsa lady, moștenitorul unei familii atinse de un blestem.

Hercule Poirot

„Dar, uite că se întâmplă ca în domeniul meu de activitate să nu existe nici unul care să mă ajungă. C’est domage! Așa că admit pe față și fără ipocrizie că sunt un om mare. Mă pricep la ordine, metodă și psihologie într-un grad neobișnuit. Eu sunt, de fapt, Hercule Poirot! De ce m-aș înroși, de ce m-aș bâlbâi și aș murmura încet că sunt foarte prost? Nu ar fi adevărat.”

Ce mai aflăm despre Hercule Poirot, în afară de faptul că este foarte mândru de propria persoană? Deși se simțea bine în singurătate, îi plăcea să se facă vâlvă în jurul lui și să fie „tratat ca un leu”. Îl neliniștea gândul că ar putea pleca din apartamentul său confortabil și modern din Londra în timpul iernii la un conac englezesc neprimitor, fără apă caldă și încălzire. Este obsedat de perfecțiune și simetrie, îl enervează lucrurile care sunt așezate strâmb și simte mereu nevoia să le îndrepte. În bancă avea exact patru sute patruzeci și patru de lire, patru șilingi și patru penny.

Cât privește aspectul fizic:

„O siluetă apăruse pe trepte, puțin deasupra lor. Aceasta coborî și veni în raza lor vizuală. Stăteau uitându-se la micuțul domn cu o mustață foarte impunătoare și capul în formă de ou. El purta un halat elegant și papuci brodați.”

În plus:

„Să-l vezi pe Poirot la o petrecere, era ceva de zile mari. Hainele sale de seară impecabile, setul său remarcabil de cravate albe, perfecta simetrie părului său trasată de cărare, luciul pomezii de pe păr și splendoarea fără egal a faimoaselor sale mustăți – toate combinate -, creau imaginea clasică a unui dandy învederat. În asemenea momente, era greu să-l iei pe micuțul om în serios.”