Cu furculița literară prin lume – O serată într-o reședință victoriană din Londra

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Într-o seară târzie, după cină, furculița literară a fost invitată la o recepție grandioasă, într-o reședință aristocratică din Londra victoriană. La miezul nopții, musafirii au fost invitați la masă.

Oaspeții s-au adunat în sufragerie, unde șiruri de mese mici, rotunde, erau acum acoperite cu fețe de masă, iar pe ele erau aranjate candelabre de argint, și farfurii minunat decorate, și carafe cu sticlă fațetată…

…Valeții mișunau prin acel du-te vino al invitaților. iar în curând Charles s-a trezit cufundându-și lingura într-o farfurie de supă rece de la gheață. Aceasta a fost urmată de spumă rece de somon, apoi de prepelițe, un pic de carne de căprioară, ananas, înghețată și fructe glasate la sfârșit. Toate erau servite după noua modă, a la russe, adică valeții aduceau pe rând felurile de mâncare, după care rămâneau în stânga oaspeților, pentru ca aceștia să se servească singuri.

belgravia-julien-fellowes

Fragment din romanul Belgravia de Julian Fellowes, despre care poți citi mai multe aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s