5 detalii ESENȚIALE în organizarea botezului! (P)

Organizarea botezului este un eveniment de care o proaspătă mămică trebuie să se ocupe serios, astfel încât prima întâmplare importantă din viața copilului tău să fie marcată așa cum se cuvine. Intrucât botezul nu reprezintă numai ceremonia religioasă, ci presupune și sărbătorirea acestuia, orice mămică se vede nevoită să pună la punct toate detaliile, pentru a se simți cât mai bine alături de cei dragi.

Dacă ai născut și nu vrei să amâni mai mult decât este necesar botezul celui mic, atunci trebuie să ai în vedere câteva aspecte. In acest scop, am pregătit o listă cu câteva lucruri esentiale de ținut cont!

Iată 5 detalii esențiale în organizarea botezului:

1. In primul rând, trebuie să le dai de veste celor pe care vrei să îi ai alături în această zi importantă. Ce modalitate mai bună decât cu ajutorul unor invitații de botez? Astfel, după ce ai stabilit toate detaliile despre locație, informează-i pe cei dragi cu ajutorul unor invitații de botez de la Tărâmul Iubirii, astfel încât să îi suprinzi cu ceva plăcut.

2. Un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este ținuta ta. De aceea, dacă vrei să arăți perfect și să intorci toate privirile, îți recomandăm salopetele, precum cele de aici https://www.womanlandmc.com/salopete-designeri-romani, întrucât arată excepțional! De asemenea, este absolut necesar ca și soțul tău să fie îmbrăcat corespunzător, dar mai ales cel mic. Chiar dacă nașa trebuie să se ocupe de ținuta copilului din ziua respectivă, asigură-te că ai pregătit un schimb, în cazul în care hăinuțele nu îi vin bine.

3. Chiar dacă la botez muzica nu este la fel de importantă ca la alt eveniment (nuntă, majorat), aceasta nu trebuie să lipsească. Astfel, pentru a nu te întinde cu cheltuielile, cel mai bine este să stabilești tu un playlist și să mergi cu propriul laptop. Ai grijă cu acesta la transport și folosește o geantă specială. Dacă nu ai una, atunci caută geanta de laptop pe Zevo.ro și sigur vei găsi un model potrivit.

4. In ceea ce privește meniul, nu trebuie să exagerezi, ci mai degrabă să fie unul moderat. O petrecere de botez nu ține foarte multe ore, motiv pentru care nu ai de ce să irosești banii pe extrem de multe feluri de mâncare.

5. Pregătește câteva momente inedite pentru invitați. Trebuie să te gândești în cele mai mici detalii. Astfel, asigură-te că fiecare știe unde să se așeze când ajunge la restaurant și că mărturiile sunt pregătite, puse pe mese. De asemenea, tăiatul tortului este o clipă deosebită. De aceea, este necesar să te orientezi către un tort personalizat, proaspăt, care să impresioneze invitații. De altfel, la acest tip de petreceri o atracție este reprezentată de momentul pe care îl desfășoară ursitoarele. Se spune că acestea aduc noroc micuților și că previziunile lor se împlinesc întotdeauna.

Așadar, dacă vrei ca botezul copilului tău să fie unul de care să îți amintești cu drag peste ani și de care să îi povestești și lui, atunci asigură-te că faci tot ce ține de tine pentru ca acesta să iasă perfect. Astfel, caută invitații de botez deosebite și mărturii și acordă o importanță deosebită alegerii ținutei tale. De asemenea, trebuie să ai în vedere întocmirea unui playlist, alegerea unui meniu, care să nu fie nici sărac, însă nici extrem de sofisticat și de organizarea unor momente care să îi binedispună pe invitați. Fără îndoială, aceștia vor fi suprinși de un tort deosebit, personalizat, dar și de atmosfera pe care ursitoarele o pot crea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s