De unde atâta intoleranță la un copil de 13 ani?

Intru, uneori, pe pagina de Facebook a unei eleve din clasa a VII-a, de la o școală din România. Nu nominalizez nici fata, nici școala, fiindcă nu asta e important. O să spun, mai degrabă, ce caut eu pe pagina ei. Vreau să aflu ce „năzbâtii” au mai făcut profesorii de la școala unde învață A. Că se pare că s-au adunat într-un singur loc cei mai incapabili, nepricepuți, neînțelegători, neorifesioniști, ne…, ne… profesori de pe planeta asta. Iar ea pare că sa aibă ce critica. Nu-i vorbă, că și galeria de suporteri de pe pagină o încurajează frenetic. Dacă îndrăznește careva să aibă o altă părere, chiar exprimată decent, este blocat imediat. Pentru că A. nu suportă să-i spună nimeni ce și cum scrie (cel puțin așa declară ea).

Nu găsești pe pagina respectivă nicio vorbă despre prieteni, filme, cărți, machiaje, muzică, subiecte care preocupă fetele de vârsta ei. Nicio bucurie, niciun gând bun. Doar ce mai fac profesorii, în frunte cu directoarea, pe la școală. Cum îi pune profesoara de matematică să facă nu știu ce, cum nu-i lasă profesorii pe copii să mănânce în timpul orelor, dacă li se face foame (apropo, la o școală din Belgia unde am fost, elevii nu au voie să mânânce sau să bea – apă sau suc, nu mă refer la altceva – nimic în clădirea școlii, exceptând cantina), cum nu-i lasă să-și spargă, în școală, capetele cu kendama și alte chestii la fel de interesante.

Până azi am privit fenomenul cu o oarecare detașare, doar că de fiecare dată când citeam vreo postare, mă bucuram că nu sunt profesor la școala cu pricina.

Postarea de azi m-a scos însă din starea de indiferență. Uite ce posta A. azi-noapte pe la ora 1, când copiii de 13 ani dorm, de obicei – dar programul ei de somn, desigur că nu e treaba mea:

„Alaltaieri au murit doi copii de varsta mea din cauza ambitiilor si iresponsabilitatii parintilor lor.

Unul dintre ei a inceput alpinismul la 8 ani. Am avut si eu 8 ani acum nu foarte mult timp si stiu ca nu voiam decat sa ma joc. Niciun copil de 8 ani nu ar da joaca pe performanta. Cei doi copii au fost impinsi de parinti spre performanta, nu li s-a dat de ales. Cei doi sunt victimele parintilor lor.

Vorbesc din proprie experienta, am avut si eu momentul meu de glorie la o varsta frageda. La 7 ani jumate m-am apucat de ciclism. Am vazut asta la tata si am vrut sa vad cum e. M-a sprijinit in noul meu hobby, mergea cu mine pe dealuri si pe munte. Am participat la o cursa de 30 km de MTB pentru care m-am antrenat 3 saptamani si am terminat-o. Eram singurul copil care mai facuse asa ceva. Am dat un interviu la ziar si am aparut la televizor.
Dupa concurs am avut o discutie cu tata. Mi-a explicat ca nu am adversari la categoria mea de varsta si daca mai particip la concursuri pot deveni faimoasa dar asta ar insemna sa ma antrenez mereu si sa renunt la joaca. Mi-a placut ciclismul si faima dar mai mult imi placea sa ma joc. Mi-am dat seama ca nu vreau sa renunt la joaca si la copilaria mea pentru performanta asta. M-am intors la papusile mele fara niciun regret. M-am lasat de ciclism si tata m-a inteles si nu m-a presat in niciun fel sa continui ciclismul, dimpotriva. Mi-a dat mereu de ales si a acceptat deciziile mele. Daca voia, putea sa ma convinga sa continui si acum as fi fost o ciclista faimoasa.

Romanii se mandresc cu astfel de campioni. De ce nu sunt si in Occident copii de 10 ani care doboara recorduri mondiale la alpinism? Pentru ca acolo oamenii nu risca vietile copiilor lor pentru faima si chiar daca ar vrea este ilegal. Pentru ei viata e cea mai importanta.”

Dincolo de aroganța care răzbate dintre rânduri, m-a frapat ușurința cu care stabilește sentințe și cu care arată acuzator cu degetul către oameni despre care nu știe mai nimic.

Sigur că sunt multe de discutat în cazul tragediei din Retezat. Românii s-au împărțit, ca de obicei în situații de-astea, în două tabere care își dispută deținerea adevărului absolut. Eu cred însă că ar mai trebui să așteptăm puțin pentru asta.

A., părinții tăi – că de la profesorii tăi nu putem avea vreo așteptare, nu? – nu te-au învățat că, în fața morții, e bine să-ți pleci capul și să taci? Măcar pentru o clipă?

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;De unde atâta intoleranță la un copil de 13 ani?&8221;

  1. Aceasta fata de care vorbiti e doar una! Ar trebui sa fie mult mai multii elevi atat de critici la adresa profesorilor. Poate asa s-ar mai echilibra balanta.
    Ati ales sa scrieti chiar de ea desi vad ca internetul e plin de critici la adresa parintilor copiilor morti in avalansa – si-au dat cu parerea de la oameni obisnuiti pana la vedete. De ce nu o criticati si pe mama lui petreanu ? 🙂
    Pana acum probabil nu ati gasit momentul potrivit de a critica fata!

    Poate dumneavoastra vi se pare normal comportamentul unor profesori criticati in postarile ei?

    Apreciază

    1. Credeam că dreptul la opinie e liber, pentru toți, în țara asta. M-am înșelat? În afară de asta, în fața morții, toți, inclusiv mama lui Petreanu despre care n-am auzit până acum, ar trebui să tăcem, măcar până se îngroapă morții. Cam asta era ideea.

      Apreciază

  2. Fiica unor prieteni e în clasa a VIII-a. Într-o zi era extrem de revoltată că „profa” de engleză le-a dat să scrie o compunere despre prietenie. „Asta-i o proastă, de unde să ştim noi ce să scriem? Am făcut listă cu semnături să o dăm afară, mergem cu ea la director”. De obicei, îmi găsesc repede replicile dar atunci efectiv am rămas cu toate cuvintele-n gât. E drept, e inuman să le ceri unor copii de clasa a VIII-a să scrie despre prietenie…
    Revenind la subiect, e interesant cum atunci când copiii ăia au cucerit vârfuri şi s-au întors acasă cu medalii, nu numai că toţi cei care acum sunt specialişti în drepturi şi libertăţi n-au lăudat performanţa lor dar nici de părinţi nu s-au legat. Acum dăm cu ei de pereţi ca şi cum durerea lor nu-i suficientă.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Vorbește aroganța adolescenței. Până la urmă,( părerea mea) nu e vina ei. Părinții sunt principala problemă, pentru că acolo e cheia educației. Așa cum ai subliniat și tu, ora postării e un exemplu. Din păcate mulți părinți nu pricep un lucru extrem de simplu: dreptul copilului lor la educație, la cei șapte ani de acasă. Și iartă-mă, pentru că am înțeles că ești cadru didactic, (am fost profesoară de liceu în România și eu) e defect și sistemul și chiar anumiți profesori care șterg distanța de la catedră la banca elevului, apoi se miră că se trag de șireturi.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cu siguranta sistemul are problemele lui. Si cred ca ai dreptate, se intampla sa inteleaga gresit incercarea noastra de a ne apropia de ei. Eu nu inteleg insa copilul respectiv, nu neaparat elevul. Cum se poate sa n-ai nicio bucurie, nicio preocupare in afara de a arunca cu pietre in altii?

      Apreciat de 1 persoană

      1. Apropiere trebuie să existe, toți am avut dascăli pe care i-am iubit. Însă în momentul în care copilul percepe profesorul ca pe un buton de la telecomandă pe care-l poate schimba, nu știu dacă vina e în totalitate a lui. Părerea mea (extrem de subiectivă) este că proporțiile trebuie păstrate.

        Eu cred că fata se simte pe val, iar faptul că e încurajată și i se dă atenție îi hrănește un soi de adrenalină. E un copil, la 13 ani e copil încă, în formare. E un produs al mediului. A da cu pietre în profesori și a fi aplaudată la scară largă e un proiect de succes pentru ea. Din păcate. E un fel de star. Uite, până și noi vorbim despre ea. :))

        Apreciat de 1 persoană

  4. Hmmm… Nu stiu cine e fata care scrie dar avand in vedere ca are doar 13 ani, scrie bine, corect si cursiv, mult peste nivelul a ceea ce vad la alti copii de clasa a VII-a. Asta e un lucru bun, inseamna ca se tine de scoala si probabil obisnuieste sa citeasca, lucru rar in ziua de azi.
    Apoi, dupa cum chiar tu ai spus, tragedia din Retezat ne-a scindat din nou. De data asta eu sunt de aceeasi părere cu A. si nu e o opinie aparuta in acest context. De pe vremea cand sora ei mai mare cucerea varfuri periculoase m-am intrebat ce gandesc parintii lor…
    Citind doar acest text postat de A. nu am o parere negativa si in general eu merg pe principiul ca libertatea de exprimare trebuie incurajata, evident in limitele bunului simt. Dar, repet, habar n-am ce altceva a mai scris.
    Sper sa nu te superi ca de data aceasta nu sunt de aceeasi parere cu tine 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu trebuie sa fii de acord cu mine :). Eu nu mi-am exprimat parerea in legatura cu subiectul. Am spus doar ca e nevoie de o discutie serioasa, dar la rece si nu ajuta la nimic daca aruncam cu pietre in altii,pana nu stim exact despre ce e vorba. In rest, sigur, fiecare are dreptul la opinie. Chiar daca opinia pare sa exceada putin varsta celui care o exprima :).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s