4 personaje literare gurmande

Până acum ai citit despre diverse personaje literare: fascinante sau odioase, simpatice sau enervante, sexy sau dimpotrivă. Ce zici să căutăm niște personaje literare gurmande?

1. Comisarul Guido Brunetti din Veneția

Guido Brunetti lucrează la poliția din Veneția, caută – și găsește! – criminali, se plimbă cu plăcere prin orașul său, căruia îi place să-i simtă pulsul, să-i asculte sunetele sau să-i adulmece mirosurile. Dar nimic nu-i face o plăcere mai mare ca o mâncare bună savurată acasă, în compania soției sale, Paola.

„El luă fundul de lemn cel mare de lângă aragaz și-l aduse la masă. Se așeză și ridică prosopul de bucătărie așezat peste fundul de lemn, scoțând la iveală jumătatea de roată de polenta aurie ce se afla, caldă încă și acum întărită, sub el. Ea aduse o salată și sticla de vin, umplând iar paharele înainte să se așeze.

– Nu, nu cred că de-asta, zise el și-și puse cu lingura ficat și ceapă în farfurie, apoi adăugă o bucată mare de polenta.

Tăie o bucată de ficat cu furculița, împinse ceapa peste el și începu să mănânce.

Cum îi era obiceiul, nu spuse nimic până nu-și goli farfuria. Când termină ficatul și strângea sosul cu ce-i mai rămăsese din polenta, spuse:

– Cred că e posibil să știe – sau să aibă vreo idee – cine l-a ucis. sau de ce a fost ucis.”

Și noi, care credeam că mămăliga (polenta) e o mâncare românească!

„Moarte într-o țară străină” de Donna Leon

Dacă ești fan-ul romanelor polițiste, îți recomand să citești seria Brunetti a Donnei Leon.

moarte-tara-straina

2. Bucătarul Silică din București

Vasile sin Andreica, cunoscut de toată lumea ca Silică, este un țigan rob, bucătar la curțile domnești din Bucureștiul începutului de secol XIX. El este răpit de la stăpâna sa, caterina Greceanu și dus să pregătească mâncare la palatul domnitorului fanariot Costas.

„Pentru el exista doar mâncarea în care își punea energiile, respirația și privirile. O coastă de miel era ca o întâlnire pe seară, pe marginea unei ape. Și, pe cât o împodobea cu pulbere de ardei, cu cât o scălda în vin și în alte licori, cu atât întâlnirea era mai bogată în fapte. De la câteva cuvinte duioase trecea la sărutări și la dezmierdări, încât, spre final, când coasta era rumenită și îmbătată discret cu grăsimi, bucătarul era și el golit de toate dorințele, stors ca după o noapte de dragoste. Nu era mâncare a cărei amintire să n-o fi iubit și a cărei amintire să n-o păstreze în suflet. Pasta de linte era ca o guvernantă bătrînă, care devenea desfrânată imediat ce o acoperea cu felioare de ceapă, prăjite în unt. Când lua prepelițele în palmă, simțea fiorul pe care ți-l dă sânul de fecioară necoaptă. Le mozolea cu miere și cu ardei iute, le făcea cuib de spanac și avea grijă să le îmbete cu vin de smochine.”

Dacă vrei să afli mai multe despre isprăvile lui Silică în bucătărie – printre altele, el gătea și din Cartea bucatelor rele 🙂 – trebuie neapărat  să citești savuroasa carte a Doinei Ruști.

„Mâța Vinerii” de Doina Ruști

mata-vinerii

3. Detectivul-eunuc Yashim

La fel ca Guido Brunetti, Yashim este este pasionat de descifrarea unor mistere ce par de nedezlegat. În plus, iubește mâncarea bună și orașul în care trăiește. Doar că orașul este altul – Istanbul – și chiar vremurile sunt altele – secolul al XIX-lea. Yashim  nu este doar gurmand, el gătește cu pasiune, prilejuind astfel cititorului descoperirea aromelor Orientului. Totul pe fundalul unei atmosfere de mister.

„Se întoarse la foc, scoase trei vinete frumoase și le șterse cu o cârpă umedă. Le așeză pe cărbuni, apoi luă o bucățică de unt și o puse într-o tigaie mică.. din instinct, duse tigaia la nas: mirosea a curat, dar o lăsă totuși pe marginea sobei ca să se topească untul…

Untul aluneca prin tigaie, așa că amestecă cu o lingură de lemn, uitându-se cum bolborosește. Luă o mână bună de făină cu stânga și începu să o presare încet peste unt, încă amestecând, privind cum se transformă în mici fărâme și apoi într-un cocoloș galben.

Luă tigaia de pe foc, întoarse încă o dată vinetele și se duse la fereastră…

După ce se coapseră vinetele, Yashim le înfășură într-o cârpă. după un minut sau două, începu să le decojească cu lama cuțitului. Sub coaja meagră, miezul era alb…

Șterse vinetele cu o cârpă moale și apoi le zdrobi în mojar. Încinse din nou tigaia și începu să adauge încet lapte, picătură cu picătură.”

Își vine să crezi că asta e o carte cu crime?

„Coloana șerpuită” de Jason Goodwin

coloana-serpuita

4. Zorba Grecul

Alexis Zorba este un personaj pitoresc, fascinant și irezistibil. El privește lumea ca pe o înșiruire de mistere, iubește viața, femeile, mâncarea bună,vinul, muzica și dansul. Atunci când cuvintele nu mai sunt deajuns, Zorba cântă la santuri sau dansează.

„Pe țărmul ăsta simțisem pentru prima dată plăcerea mâncatului. Seara, când Zorbas aprindea focul și gătea și ne apucam să mâncăm și ne încingeam la taifas, îmi dădeam seama că și mâncatul este o funcție sufletească și că pâinea, carnea și vinul sunt materii prime ale spiritului.

Înainte de a se porni pe mâncat și băut, seara, după truda de peste zi, Zorbas n-avea chef de taclale, îi scoteai vorbele cucleștele; până și gesturile îi erau greoaie, ca din topor. Dar, îndată ce arunca pe foc cărbune – cum se exprima el – toată uzina amorțită a trupului se-nviora, prindea avânt, picioarele parcă aveau aripi, dansau.”

„Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis

zorba-grecul

Tu peste ce personaje gurmande ai dat în lecturile tale?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s