„Strigătul păsării kiwi” de Sarah Lark

Despre autoare:

Sarah Lark este pseudonimul scriitoarei germane Christiane Gohl, despre care poți citi aici.

Despre carte:

Produs publicat în 2016 de RAO
Tip copertă: Cartonată
Număr pagini: 624

Strigătul păsării kiwi este al treilea și ultimul volum din frumoasa saga În țara norului alb.

O să încep cu o precizare: kiwi nu este doar numele fructului pe care-l cunoaștem cu toții, ci și o pasăre rară din Noua Zeelandă, după numele căreia au fost porecliți și locuitorii din această țară. Titlul cărții nu are neapărat legătură cu conținutul ei, autoarea a dorit probabil să scoată în evidență locul de unde provin personajele cărții.

Povestea începută în primul volum, În țara norului alb, cu Gwyneira Silkham și Helen Davenport, continuă în Cântecul maorilor cu nepoatele lor Kura-maro-tini și Elaine O’Keefe și în Strigătul păsării kiwi cu fiicele acestora, Gloria Martyn și Lilian Lambert.

Spre deosebire de primele două romane, unde acțiunea se petrece în noua Zeelandă, în Strigătul păsării kiwi, două personaje părăsesc Insula de Sud și sunt nevoite să călătorească prin lume.

Gloria trăia la Kiward Station, ferma condusă de străbunica ei, Gwyneira McKenzie, și de soțul acesteia, James, înconjurată de animalele sale preferate, oi, cai și câini. Viața ei lipsită de griji s-a terminat într-o zi, când părinții ei, aflați într-un nesfârșit turneu mondial, decid să o trimită la un internat din Anglia, ca să primească o educație corespunzătoare.

Împreună cu ea este trimisă și verișoara ei, Lilian Lambert, care trăia, cu familia ei, în orășelul minier Greymouth. Spre deosebire de Gloria, Lilian se acomodează ușor la noua ei viață, își face prietene, ba chiar trăiește o romantică poveste de dragoste, cu un tânăr student din Cambridge.

Gloria nu se adaptează la viața de la internat, este nemulțumită de cum arată și de cursurile spre care nu manifestă nicio înclinație și devine ținta șicanărilor colegelor ei.

Izbucnirea primului război mondial dă viețile tuturor peste cap. Lilian este trimisă acasă, iar părinții Gloriei își aduc aminte că au o fiică și o iau cu ei în turneu în America.

Gloria nu-și găsește locul nici alături de părinții ei, așa că decide să fugă și să se întoarcă acasă. Drumul de întoarcere este un adevărat coșmar pentru Gloria, care ajunge acasă complet secătuită emoțional.

„Își imaginase de atâtea ori cum va striga de bucurie și cum va jubila atunci când va ajunge în Noua Zeelandă, însă, acum, nu mai simțea nimic altceva decât un imens gol. Nicio disperare, nicio frică, nicio nenorocire. Dar nici bucurie. Se simțea de parcă totul ar fi murit în ea și întreaga energie i s-ar fi consumat. Gloria habar nu avea ce ar fi putu face, dar nici nu o neliniștea asta. Avea să rămână acolo, așezată, până…nu o știa.”

Pe de altă parte, Jack, fiul Gwyneirei, se căsătorește cu o fată pasionată de cultura maori, iar după moartea neașteptată a acesteia, se înrolează în trupele ANZAC și pleacă la război. Este rănit în bătălia de la Gallipoli, pe larg descrisă în carte și se întoarce acasă, după o absență de trei ani.

Gwyneira McKenzie, personajul principal al trilogiei, se află la sfârșitul unei vieți lungi petrecute la ferma de oi, când tot ce își dorește este ca urmașii ei să iubească la fel de mult Kiward Station așa cum o iubește ea. A încercat cu nepoata ei, Kura, apoi cu strănepoata Gloria. Numai că n-a fost ușor, lucru pe care i l-a spus odată Marama, nora ei maori.

„- Voi, pakeha, murmură ea. toate străzile voastre trebuie să fie netede și drepte. le smulgeți pământului, fără să-i auziți gemetele. pe când drumurile ocolite, pietroase, sunt, de cele mai multe ori cele mai scurte, dacă le pășești în pace…”

Ce mi-a plăcut

  • poveștile despre cultura maori, multmai dezvoltate în acest roman față de celelalte două, poate și datorită celor personaje preocupate de subiect, Charlotte Greenwood McKenzie și Ben Biller
  • personajul Lilian Lambert Biller, o tânără veselă, puternică, care știe ce vrea și hotărâtă să și obțină ce-și dorește
  • descrierile foarte inspirate ale locurilor pe unde au călătorit Jack și Gloria:

„Canton era un amestec amețitor de străzi înguste, unde se pare că era mereu câte o piață, oameni care strigau sau se certau, înveșmântați în haine ciudate, de cele mai multe ori de un albastru cenușiu, cu pălării largi, plate, și cu părul strâns în cozi lungi, indiferent dacă erau bărbați sau femei. Acestea din urmă umblau, din loc în loc, repede și cu pași mărunți de parcă nici n-ar fi avut picioare. Chinezoaicele își țineau capetele aplecate și, de multe ori, duceau poveri grele pe umeri.. Bărbații, dar și femeile, erau scunzi și chiar cei mai înalți bărbați erau, în cel mai bun caz, de înălțimea Gloriei; și toți păreau să vorbească neîntrerupt.”

Ce nu mi-a plăcut

  • multe dintre deciziile Gloriei, un personaj cu care nu am empatizat deloc
  • că personajul plictisitor din Cântecul maorilor, Tim Lambert, s-a transformat într-unul de-a dreptul enervant
  • povestea de dragoste dintre o tânără și fratele bunicului ei, amândoi crescuți sub același acoperiș – asta m-a făcut să-i dau cărții doar 3 stele pe Goodreads.

Recomandare

  • citește toate cele trei romane unul după altul, dacă lași să treacă timp între ele, s-ar putea să-și fie greu să-ți amintești personajele și ce e cu ele. :).

Comandă cartea pe Elefant sau pe Libris

Lectură plăcută!


Citește și despre primele două roame din trilogie:

În țara norului alb

Cântecul maorilor

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;„Strigătul păsării kiwi” de Sarah Lark&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s