„Stâlpii Pământului” de Ken Follett

Despre autor:

Ken Follett este un autor britanic (galez, mai exact) despre care poți citi mai multe aici.

Despre carte:

Stalpii PamantuluiProdus publicat în 2014 de RAO
Categoria: Literatura Universală
Format: 240X160
Tip copertă: Cartonată
Număr pagini: 1056
ISBN: 973-54-0042-2

Romanul „Stâlpii Pământului” este o epopee istorică, o carte mare (la propriu și la figurat) care urmărește construirea unei catedrale grandioase, în Anglia secolului al XII-lea. Personajul principal este chiar catedrala din Kingsbridge, în jurul căreia se desfășoară întreaga acțiune. În realitate, este vorba despre catedrala de la Salisbury.

Cartea are ceva mai mult de 10oo de pagini, dar este probabil prima carte de asemenea dimensiuni despre care nu am avut impresia că ar fi putut fi mai scurtă. Este o poveste despre ambiții, intrigi politice, putere și decădere, trădare și dragoste. Acțiunea se concentrează pe rând asupra mai multor personaje, astfel încât nu poți spune care este personajul principal (dacă nu punem la socoteală catedrala, desigur). Rând pe rând, Tom Constructorul, Ellen, William Hamleigh, starețul Philip, Aliena sau roșcovanul Jack ocupă, rând pe rând, poziția centrală a poveștii.

„Stâlpii Pământului” are câte ceva de oferit aproape oricărui cititor: detalii uimitoare despre construcția unei catedrale gotice, o veritabilă lecție de istorie a Angliei secolului al XII-lea, lupte sângeroase, câteva povești de dragoste, detalii despre felul în care trăiau oamenii în acea perioadă a Evului Mediu zis și Întunecat și multe altele.

Cum arătau așezările din Anglia?

„Orașe ca Salisbury sau Hereford păreau sugrumate de zidurile lor, ca un bărbat gras într-o tunică strâmtă: casele erau prea apropiate, curțile prea mici, piața prea aglomerată, străzile prea înguste; și, având în vedere că oamenii și animalele se chinuiau să aibă parte de cât mai mult spațiu, atmosfera era încărcată de tensiune, ca și cum în orice moment putea izbucni o încăierare. Dar Winchester era atât de mare, încât părea să fie loc pentru toată lumea. În timp ce se plimba pe străzi, Philip își dădu treptat seama că unul dintre motivele pentru care orașul părea atât de spațios era acela că străzile fuseseră dispuse într-o rețea rectangulară. Acestea erau în general dispuse în unghiuri drepte. Nu mai văzuse niciodată așa ceva.”

„Pe o parte se aflau case, majoritatea din lemn, unele fiind parțial din piatră. Pe cealaltă parte se găsea o amestecătură de clădiri improvizate, multe dintre ele nefiind altceva decât acoperișuri susținute de pari, majoritatea fiind gata să se prăbușească în orice moment.”

Deși nu mă așteptam, am avut parte și de călătorii. Jack, este nevoit să plece din Anglia și ajunge în Franța și, mai apoi, în Spania iar Aliena pleacă în căutarea lui.

Dacă în Anglia oamenii trăiau în case întunecoase din lemn, iar cei mai bogați în case din piatră, în Spania, locuințele arătau cu totul altfel.

„Casa lui Raschid era făcută din piatră uimitor de albă, fiind construită în jurul unei curți cu fântână. Bolțile umbroase ale curții îi aminteau lui Jack de claustrul de la stăreția Kingsbridge. În Anglia, acele bolți ofereau protecție în fața vântului și a ploii, dar aici scopul lor era să protejeze de fierbințeala soarelui.”

Parisul i s-a înfățișat lui Jack cam așa:

„Casele din lemn aflate de o parte și de alta a drumului proiectau umbre care se alungeau peste marginile podului. În golurile dintre case se aflau bănci din piatră unde, în orele mai târzii ale dimineții, profesori celebri țineau cursuri în aer liber. Traversând podul, Jack ajunse în Juiverie, strada principală a insulei. Brutăriile aflate de-a lungul drumului erau pline cu studenți care-și cumpărau gustarea de dimineață… Prăvăliile mici, bine construite ale zarafilor și aurarilor, aflate de o parte și de alta a străzii, începeau să-și deschidă obloanele. La  capătul podului, trecu printr-o altă poartă și intră în piața de pește, unde tranzacțiile erau deja în toi.”

Dar cel mai mult l-a impresionat minunata biserică Saint Denis:

„Pe când urca treptele care duceau spre absidă, își simți trupul străbătut de frisonul fricii superstițioase. Se opri în capul treptelor și privi către amestecul confuz de fascicule de lumină colorată și de piatră din fața lui. Încet, începu să-și dea seama că mai văzuse așa ceva până acum, dar numai în imaginația sa. Aceasta era biserica pe care visase să o construiască, cu ferestrele sale multe și bolțile îndrăznețe, o structură de aer și lumină care părea ținută în picioare de un fel de farmec.”

„Stâlpii Pământului” e genul acela de carte căreia îi „devorezi” pagină după pagină, ca să afli ce se mai întâmplă, iar la sfârșit rămâi cu regretul că s-a terminat și parcă ai vrea să o iei de la capăt.

Stalpii Pamantului

Minus:

  • Formatul gigantic, care face dificilă lectura. Am mai spus-o, nu înțeleg de ce nu se editează cărți de asemenea dimensiuni în mai multe volume, să poți citi mai comod, eventual s-o poți căra după tine pe unde umbli :).

S-a făcut și o mini-serie după cartea lui Follett, bună, cu joc excelent al actorilor, muzică bună, dar nici nu se compară cu cartea.

Catedrala din Salisbury, care a inspirat povestea - Sursa foto
Catedrala din Salisbury, care a inspirat povestea – Sursa foto

O carte fenomenală, pe care trebuie s-o citești neapărat. A primit de la mine 5 steluțe pe Goodreads, iar tu o poți comanda pe Libris, atât varianta în limba română cât și cea în limba engleză, dacă preferi originalul :).

Lectură plăcută!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;„Stâlpii Pământului” de Ken Follett&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s