Freon pentru o mașină cool

Nu mă pricep la nimic din ceea ce e legat de autoturisme. Singurul lucru pe care-l știu e că mașina e un obiect cu patru roți care trebuie să te ducă la destinație, în condiții cât mai confortabile, desigur. Când vine vorba de pistoane, butoane, prezoane, bușoane sau freoane, parcă ai vorbi limba chineză. La noi acasă, șeful departamentului auto e Sotzul, eu sunt responsabilă doar cu umplerea portbagajului. Câteodată mai fac și pe DJ-ul și pun muzică la cererea publicului șoferului. Când vine Sotzul de la pescuit sunt nevoită să acționez butonul scoatere mirosuri, fiindcă nu e prea plăcut mirosul de pește, nu? Cam asta mă interesează pe mine la o mașină:

curatare-aer-conditionat-min

Te întrebi, probabil, ce-mi veni atunci să scriu despre igienizare aer condiționat auto, dacă tot sunt tufă de Veneția? Păi ce să fac dacă, în clasa de SuperBloggeri primăvărateci în care m-am înscris, din nou (știu eu un buton pe care aș vrea să-l folosesc acum :)) a intrat într-o zi domnul profesor Freon-auto și ne-a spus că avem de făcut un proiect, referat, eseu, articol, whatever despre rolul igienizării instalației de climatizare pentru sănătatea pasagerilor. E un prof pretențios și sever, cred: vrea să scriem 500 de pagini despre încărcare freon. Sau reîncărcare freon. Cum vrem noi, că de-aia e democrație. Ups, m-a luat cu amețeală și am greșit, vrea doar 500 de cuvinte, nu de pagini. Ca să facă pe simpaticul, ne-a dat o mână de ajutor, sub forma unor cuvinte-cheie (haha, ce glumă bună). Am încercat să-i spun că eu am lipsit la lecția despre freon auto, dar proful o ținea pe-a lui: Cine lipsește trebuie să-și recupereze lecțiile de a colegi. Bla bla bla, m-am gândit. Apoi mi-am adus aminte că asta le spun și eu elevilor mei, așa că n-am mai comentat nimic.

Primul gând care mi-a venit în minte a fost: Hey teacher leave those kids alone!, doar că noi nu mai suntem (cam demult, unii) copii, așa că i-am alungat repede pe Pink Floyd. Apoi le-am scris repede colegilor un bilețel cu mesajul Asta-i pohta ce-am pohtit, dar am uitat să pun ghilimele, așa că au au crezut că vreau să le fac în ciudă și nu mi-au răspuns. Niște invidioși. Așa că l-am alungat și pe Mihai Viteazul și am început să mă gândesc pe unde să scot cămașa. M-am gândit să copiez enunțul, ca să vadă mama că am scris ceva. Am auzit că așa fac unii la bac. Apoi m-am gândit să-l rog pe colegul Albert să scrie în locul meu, dacă tot s-a lăudat că trebuie să schimbe freonul la mașină. Dar el nu e cu noi în clasă, așa că nu se pune :(. În plus, am auzit la televizor că e cam nasol cu plagiatul.

Am început să întreb pe unul și pe altul ce să aberez elaborez despre subiectul în cauză. Nu i-am întrebat pe colegi, fiindcă am stabilit deja că sunt niște invidioși. Și apoi n-aveam chef să spună că am copiat de la ei. Mi-au sărit în ajutor Sotzul, vecinul Nelu de doi, unchiul Marin de la Oradea și eu nimic. Cum să faci să înflorească tufa de Veneția când afară e frig și iarna nu se lasă dusă?

Apoi mi-am amintit că avem și bibliografie obligatorie, așa că m-am pus temeinic pe studiat. Normal că proful ne-a dat să citim cursul lui, http://www.freon-auto.com. Bine a făcut, fiindcă uite ce-am aflat:

freon-auto-12-min„Serviciul de igienizare AC elimină definitiv mirosurile neplăcute din sistemul de climatizare a mașinii și împiedică dezvoltarea în viitor a bacteriilor și mucegaiului în instalația de aer conditionat.

Simți un miros urât în mașină? De cele mai multe ori cauza mirosului neplăcut este găsită chiar în instalația de aer condiționat auto, unde umezeala permite dezvoltarea bacteriilor și mucegaiului.

Cum funcționează procesul de igienizare instalație aer condiționat auto?

Sistemul de climatizare auto se curăță periodic (la 12-24 luni) prin introducerea în instalație a unui agent special de tip aerosol care călătorește de-a lungul sistemului de aer condiționat al mașinii și produce igienizarea instalației și eliminarea mirosurilor neplăcute.”

Ia uite! O idee pentru următorul articol: Călătoria agentului special de tip aerosol de-a lungul sistemului de aer condiționat.

După ce am conspectat sârguincioasă, am un singur sfat: pune și tu mâna pe cursul profului și ia de citește singur ca să afli tot ce te-ar putea interesa.

Crezi că dacă îi scriu profului să fie generos și să-mi dea o notă de trecere mare, mă obrăznicesc prea tare?

Temă de casă scrisă pentru Spring SuperBlog 2016.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.